Eurosport
Novak Djokovic, discurs de comediant, după debutul cu succes la Australian Open! Mesaj genial către Andre Agassi
De
Publicat 14/01/2024 la 17:21 GMT+2
Novak Djokovic a avut emoții serioase împotriva tânărului Dino Prizmic, dar l-a învins pe croat în 4 seturi și s-a calificat în turul secund la Australian Open. Nole a fost urmărit din tribune de Andre Agassi, fostul său antrenor, iar după meci i-a transmis acestuia un mesaj care a stârnit hohote de râs pe Rod Laver Arena.
Așa a închis Djokovic meciul de 4 ore cu Prizmic! Gest de mare campion pentru sârb
Sursa video: Eurosport
Novak Djokovic nu a avut parte de debutul așteptat la Australian Open, turneu pe care l-a câștigat de 10 ori în carieră. Nole l-a întâlnit în prima rundă pe Dino Prizmic, un croat de numai 18 ani, iar meciul părea o formalitate pentru liderul mondial. Nu a fost să fie așa, deoarece Prizmic a oferit o replică neașteptat de bună și chiar i-a luat un set mareul campion sârb. Totuși, experiența superioară și-a spus cuvântul și Djokovic s-a impus în 4 seturi.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/01/12/3859605.jpg)
Betano - Australian Open 2024
Credit imagine: Eurosport
Toată emoția de la Australian Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
În ciuda faptului că meciul a fost complicat pentru el, Nole a avut puterea să glumească. În timpul partidei, sârbul a avut o reacție savuroasă când unui fan i-a sunat telefonul când el se pregătea să servească. Djokovic a demonstrat că are un simț dezvoltat al umorului și la finalul meciului, când a avut un mesaj care a stârnit hohote de râs pentru Andre Agassi, fostul său antrenor, care l-a urmărit din tribune.
"Andre, este o plăcere să te revăd. Îți mulțumesc foarte mult că ești aici. Este uimitor să te văd. Nu te-am văzut de ani de zile. La 4–0 în setul 3 am reușitun forehand câștigător. Ți-am zâmbit și am simțit că este aproape ca și cum te-ai întors (n.r. în calitate de antrenor al său). După aceea, am pierdut 3 jocuri la rând, dar nu e vina ta (n.r. râde). Am fost inspirat de prezența ta și copleșit să te văd", a spus Djokovic făcând referire la momentul de cădere din setuul 4, când a condus cu 4-0, dar apoi Prizmic s-a apropiat la 4-3.
Novak Djokovic, nemulțumit de noile reguli de la Australian Open
Pe parcursul partidei de azi, Djokovic s-a plâns de forfota prea mare din tribune, care l-a deranjat în anumite momente. Acest lucru s-a datorat noilor reguli impuse de organizatori, care sunt mai permisivi în ceea ce privește mișcarea fanilor în timpul meciurilor, iar Djokovic nu este întru totul de acord cu această politică.
"Nu știam de această nouă politică sau regulă. Înțeleg că motivul din spatele deciziei este îmbunătățirea experienței fanilor. Jucăm pentru fani. Vrem să avem o experiență grozavă pe teren. Tiafoe, de exemplu, a spus că ar trebui să lăsăm fanii să umble prin tribune și să vorbească în timpul meciurilor, la fel ca în alte sporturi.
E dificil, aș spune eu. Înțeleg asta și susțin într-o oarecare măsură, dar toată cariera mea am fost obișnuit cu o altfel de atmosferă. Dacă asta se schimbă îți distrage puțin atenția. Astăzi am pierdut destul de mult timp când lăsau oamenii să vină la locurile lor, deși nu era pauză. Adversarul meu aștepta ca aceștia să se așeze. Nu știu dacă e cea mai bună regulă, dar înțeleg din perspectiva organizatorilor și a fanilor că e mai bine decât să aștepte. Vor doar să vină și să se bucure de fiecare punct. Părerea mea e oarecum împărțită între cele două situații", a declarat Djokovic la conferința de presă.
Novak Djokovic își va afla mâine adversarul din turul doi de la "Openul Vesel", care se va alege în urma duelului 100% australian dintre Marc Polmans și Alexei Popyrin.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo