Novak Djokovic, fără speranță la Australian Open?! Ce le-a spus jurnaliștilor despre forma slabă: "Nu sunt mulțumit!"

Novak Djokovic a avansat în turul al treilea la Australian Open după două meciuri în care a avut emoții. Sârbul l-a învins miercuri pe Popyrin, dar la conferința de presă s-a declarat nemulțumit de modul în care a jucat.

Novak Djokovic v Alexei Popyrin - Australian Open highlights

Sursa video: Eurosport

Novak Djokovic, liderul mondial din ATP şi principal favorit, s-a calificat miercuri în turul al treilea la Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, după ce a trecut în patru seturi, 6-3, 4-6, 7-6 (4), 6-3, de australianul Alexei Popyrin (43 ATP), la capătul unui meci care a durat trei ore și 12 minute de joc.
picture

Casa Pariurilor - Australian Open 2024

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Djokovic a reuşit 11 aşi şi nu a comis nicio dublă greşeală, adversarul său având nu mai puţin de 17 aşi şi comiţând patru duble greşeli. Deși nu a impresionat prin modul în care a jucat, sârbul a găsit energie să depășească momentele dificile, în care adversarul său forța, și să obțină calificarea în turul 3, acolo unde-l va avea ca adversar pe argentinianul Tomas Etcheverry (32 ATP, favorit nr. 30), sfertfinalist la Roland Garros în 2023.
CITEȘTE ȘI:

Novak Djokovic, fără speranță la Australian Open?! Ce le-a spus jurnaliștilor la Melbourne

La conferința de presă de după meciul cu Popyrin, Djokovic a recunoscut că nu e în cea mai bună formă a sa, declarându-se nemulțumit de cum a gestionat până acum meciurile din primele tururi. Sârbul a completat că se bucură totuși de faptul că a reușit să meargă mai departe, sperând că își va reveni pe parcurs: "În ultima săptămână nu m-am simțit în cea mai bună formă posibilă și nici nu prezint cel mai bun joc al meu. Este frustrant să vezi nivelul de tenis la care concurez și greșelile neobișnuite pe care le fac, dar acesta este sportul.
Nu te poți simți mereu în cea mai bună formă posibilă și este necesar să găsești o cale de a câștiga, lucru pe care l-am reușit împotriva a doi tenismeni de mare calitate, care au jucat cu multă încredere și au avut o idee foarte clară despre ce trebuie să facă la nivel tactic împotriva mea", a recunoscut sârbul, care a indicat ultima porțiune a setului al treilea și acele patru mingi de set pe care Popyrin le-a irosit, ca fiind momentul cheie al meciului: "A ratat o lovitură foarte clară de forehand la 30-40 și de acolo nivelul lui a scăzut și am reușit să am un tie-break bun", a declarat el.
Întrebat despre nivelul de satisfacție pe care-l resimte față de propriul joc, Djokovic a fost clar: "Pot fi mulțumit de victorie, dar nu și de tenisul meu. Este normal să treci prin astfel de momente, așa că singurul lucru pe care îl poți face este să le înfrunți, să accepți și să încerci să construiești de acolo. Pe măsură ce turneul avansează, sper ca lucrurile să se îmbunătățească din punct de vedere al senzațiilor și al nivelului de joc", a declarat super campionul balcanic, care a afișat o atitudine aparte: "Din punct de vedere emoțional am fost foarte plat astăzi, dar și în ceea ce privește tenisul. Cred că a fost necesar să nu fiu la fel de emotiv ca de obicei pentru a mă scutura puțin de sentimentele rele și pentru a găsi tipul de intensitate de care aveam nevoie pe teren", a mai comentat el.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo