Record de audiență în a doua zi de la Australian Open 2024! Cifre impresionante la Melbourne

Australian Open a început duminică cu o serie de meciuri extrem de interesante, dar acțiunea a continuat la fel de spectaculoasă la Melbeurne și în a doua zi. Fanii au mers în număr foarte mare la partidele de astăzi, în care protagoniști au fost, printre alții, Daniil Medvedev, Stefanos Tsitsipas și Coco Gauff.

Melbourne, Australian Open

Credit imagine: Getty Images

A doua zi de la Australian Open 2024 i-a adus în fața oamenilor, printre alții, pe Daniil Medvedev, Stefanos Tsitsipas, Ben Shelton, Elina Svitolina și Coco Gauff, care au oferit un spectacol foarte frumos în meciurile din primul tur.
picture

Betano - Australian Open 2024

Credit imagine: Eurosport

Toată emoția de la Australian Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Programul interesant al meciurilor i-a determinat pe fani să ia cu asalt tribunele, luând parte în număr mare la aceste partide. Conform organizatorilor, astăzi s-a stabilit un nou record în ceea ce privește prezența.
Astfel, la meciurile din sesiunea de dimineață au fost în tribune 51.293 de spectatori, cu peste 2.000 de oameni mai mult decât precedentul record. Acesta data din 2023, când prima zi de luni a turneului a adunat 49.274 de spectatori.
Citește și:

Recordul total de audiență de la Australian Open, stabilit în 2023

Recordul general de audiență de la Australian Open datează de anul trecut. Ziua cu cei mai mulți spectatori în tribune a fost 21 ianuarie, prima sâmbătă din turneu.
În acea zi au fost programate, pe fiecare tablou, câte 8 meciuri din faza 16-imilor, printre sportivii care au jucat pentru un loc în optimi numărându-se Novak Djokovic, Holger Rune, Andrey Rublev, Andy Murray, Karolina Pliskova, Aryna Sabalenka și Caroline Garcia.
Acele partide au adunat pe timpul zilei 60.457 de spectatori, iar la sesiunea de noapte au fost în tribune încă 34.397 de oameni, recordul combinat zi/noapte însumând 94.854 de persoane. Precedentul record data din 2020, când în tribune fuseseră 93.709 spectatori.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo