UPDATE / Jannick Sinner se califică în turul al treilea, după ce a trecut de americanul Steve Johnson în trei seturi, scor 6-2, 6-4, 6-3. În turul următor, tânărul italian îl va întâlni pe japonezul Taro Daniel, cel care l-a eliminat în turul al doilea pe Andy Murray.
UPDATE / Sinner și-a adjudecat și al doilea set al partidei cu Johnson din turul 2 al Australian Open, scor 6-4.
UPDATE / Jannik Sinner a câștigat cu 6-2 primul set al meciului cu Steve Johnson, după doar 27 de minute de joc.
Australian Open
Motivul pentru care Nadal s-a urcat pe bicicletă după finala de la Melbourne, dezvăluit de Moya
03/02/2022 LA 13:07
UPDATE / A început meciul Simonei Halep din turul 2 al Australian Open 2022. Partida este transmisă în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player, dar și în format LIVE TEXT & VIDEO aici.
UPDATE / Danka Kovinic a învins-o în trei seturi, scor 6-4, 4-6, 6-3, pe Emma Răducanu, campioana de la US Open fiind eliminată de la Australian Open în turul 2. Sportiva din Muntenegru, care ocupă locul 98 WTA, o va înfrunta în faza următoare a competiției pe învingătoarea din duelul Simona Halep - Beatriz Haddad Maia.
UPDATE / Emma Răducanu a egalat situația la seturi în disputa cu Danka Kovinic, scor 6-4 în setul doi. Pe Rod Laver, Daniil Medvedev are 2-0 la seturi cu Nick Kyrgios, astfel că ne îndreptăm cu pași repezi către partida Simonei Halep.
UPDATE / Andy Murray și-a încheiat aventura la Australian Open în acest an. Taro Daniel nu i-a dat nicio șansă scoțianului și l-a învins cu 6-4, 6-4, 6-4, după aproape 3 ore de joc.
UPDATE / Emma Răducanu este în dificultate în partida cu Danka Kovinic, care poate fi urmărită pe Eurosport 2. Britanica de origine română a cedat în primul set cu 6-4, după ce a început cu 3-0. Emma a solicitat intervenția echipei medicale la 3-2.
UPDATE / Richard Gasquet s-a retras în setul trei al jocului cu olandezul Botic Van De Zandschulp. După ce a câștigat primul set cu 6-4, francezul a cedat următoarele 10 game-uri, scor la care a abandonat.
UPDATE / S-a încheiat și parcursul lui Grigor Dimitrov. Bulgarul a fost eliminat de Benoit Paire după un meci de patru seturi, cu 6-4, 6-4, 6-7, 6-4.

Australian Open 2022 | Rezumatul partidei Grigor Dimitrov - Benoit Paire

UPDATE / Felix Auger-Aliassime a câștigat un meci maraton de 4 ore și 23 de minute cu Alejandro Davidovich Fokina, încheiat în patru seturi. Toate seturile s-au încheiat cu tie-break. Canadianul a servit 28 de ași.
UPDATE / Stefanos Tsitsipas a avut nevoie de patru seturi pentru a avansa în turul 3 la Australian Open, în partida cu Sebastian Baez. Pe seturi, grecul s-a impus cu 7-6, 6-7, 6-3, 6-4.

Australian Open 2022 | Rezumatul partidei Stefanos Tsitsipas - Sebastian Baez

UPDATE / S-a încheiat și partida dintre Kaia Kanepi și Marie Bouzkova. Sportiva din Estonia s-a calificat în turul 3, după un succes în două seturi, cu 6-2, 7-6. Următoarea confruntare este cu Maddison Inglis (Australia).
UPDATE / Alex De Minaur a înregistrat o victorie în minimum de seturi cu polonezul Kamil Majchrzak, scor 6-,-4, 6-2. Următorul adversar al australianului este Pablo Andujar.
UPDATE / Elena Rybakina (Kazakhstan) este un alt cap de serie care a spus adio turneului de Grand Slam de la Melbourne. Favorita nr. 12 s-a retras în meciul cu Shuai Zhang (China), la scorul de 4-6, 0-1.
UPDATE / Roberto Bautista Agut (cap de serie numărul 15) s-a calificat în turul 3 la Australian Open după ce a trecut de Kohlschreiber cu scorul de 6-1, 6-0, 6-3, după o oră și 30 de minute de joc. Ibericul se va duela în continuare la Melbourne cu Taylor Fritz, favoritul numărul 20.
UPDATE / Aryna Sabalenka s-a calificat în turul 3 la Australian Open după ce a trecut de Wang în 3 seturi, scor 1-6, 6-4, 6-2, după o oră și 56 de minute de joc. A doua favorită de pe tabloul feminin se va duela în continaure la Melbourne cu Vondrousova.
UPDATE / Irina Begu, ocupanta locului 64 WTA, s-a oprit în turul secund la Australian Open 2022, românca fiind învinsă de favorita numărul 19, Elise Mertens, care a ajuns până în semifinale la ediția din 2019. Begu a cedat cu scorul de 3-6, 2-6, la capătul unui meci care a durat o oră și 17 minute de joc.

Australian Open 2022 | Rezumatul meciului Irina Begu - Elise Mertens din turul 2 la Melbourne

UPDATE / Sorana s-a calificat în turul al treilea la Australian Open 2022 după ce a trecut de ocupanta locului 96 WTA, Kristina Kucova, pe care a învins-o fără mari emoții cu scorul de 6-2, 6-4, la capătul unui meci care a durat o oră și 18 minute de joc.
Alte rezultate de pe tabloul feminin de tenis:
  • Linette - Kasatkina 2-6, 3-6
  • Zidansek - Watson 7-6 (4), 6-4
  • Baptiste - Inglis (4) 6-7, 6-2, 2-6
  • Stosur - Pavlyuchenkova 2-6, 2-6
UPDATE / Surpriză mare și pe tabloul masculin de tenis. Diego Schwartzman, favoritul numărul 13, a fost eliminat de austrlaianul O'Connell în minimum de seturi, cu scorul de (6) 6-7, 4-6, 46, după o luptă incredibilă de 2 ore și 10 minute de joc.
UPDATE / Sorana Cîrstea câștigă primul set al întâlnirii cu Kristina Kucova, scor 6-2, după 35 de minute de joc. Irina Begu, de partea cealaltă, a cedat primul set cu 3-6, după 41 de minute de joc.
UPDATE / Andrey Rublev, favoritul numărul 5, s-a calificat în turul 3 la Australian Open după ce a trecut de Berankis cu scorul de 6-4, 6-2, 6-0, după o oră și 49 de minute de joc. Rusul se va duela în continuare cu Marin Cilic, care a trecut în 4 seturi de slovacul Norbert Gombos cu scorul de 6-2, 3-6, 6-3, 7-6 (6).
Alte rezultate de pe tabloul masculin de tenis:
  • Tiafoe - Fritz 4-6, 3-6, (5) 6-7
  • Molcan - Andujar 4-6, (6) 6-7, 6-0, 1-6
  • Machac - Cressy 1-6, 6-3, 1-6, (5) 6-7
UPDATE / Alize Cornet, ocupanta locului 61 WTA, a produs marea surpriză a zilei la Australian Open. Franțuzoaica în vârstă de 31 de ani a eliminat-o pe favorita numărul 3, Gabrine Muguruza, finalista din 2020 de la Melbroune. Cornet s-a impus cu scorul de 6-3, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 28 de minute de joc.
UPDATE / Clara Tauson a produs marea surpriză la Australian Open. Daneza a eliminat-o pe favorita numărul 6, Anett Kontaveit, una dintre jucătoarele aflate în mare formă. Tauson s-a impus cu scorul de 6-2, 6-4, după o oră și 20 de minute de joc.
UPDATE / Danielle Collins, favorita numărul 27, s-a calificat în turul 3 după ce a trecut Konjuh cu scorul de 6-4, 6-3, după o oră și 21 de minute de joc. Americanca se va duela în continuare la Melbourne cu Clara Tauson, care a produs prima mare surpriză a zilei.
UPDATE / Iga Swiatek a obținut prima victorie a zilei la Australian Open. Poloneza a trecut de Peterson în minimum de seturi, scor 6-2, 6-2, după o oră și 18 minute de joc. Vondrousova, favorita numărul 31, s-a impus și ea în partida din turul secund, în fața rusoaicei Samsonova, cu scorul de 6-2, 7-5.
UPDATE / Pe Eurosport 1 a început meciul dintre Garbine Muguruza și Alize Cornet. Pe Eurosport 2 e în direct meciul dintre Kontaveit și Tauson.
Știre inițială
Sorana Cîrstea, locul 38 mondial, e mare favorită în disputa cu slovaca Kristina Kucova. Cu un capital uriaș de încredere, după ce a eliminat-o pe Petra Kvitova, Sorana ar putea visa la săptămâna a doua la Antipozi. Îi vor ieși însă în cale, pe rând, rusoaica Pavlyucenkova, favorita 10, iar apoi ”vârful” de urcat va fi și mai abrupt. Poloneza Iga Swiatek ar putea fi adversară. Sorana vrea însă să meargă pas cu pas, iar cel mai greu meci e cel cu slovaca.
Aryna Sabalenka, Garbine Muguruza, Iga Swiatek, Anett Kontaveit, Elena Rybakina, Simona Halep, Emma Răducanu sunt câteva dintre favoritele care vor intra pe teren în această noapte. La masculin, sunt de urmărit Daniil Medvedev, Jannick Sinner, Stefanos Tsitsipas, Andrey Rublev, dar și Andy Murray, britanicul care a făcut un meci epocal în primul tur, câștigat după 5 seturi.

AUSTRALIAN OPEN / Sorana Cîrstea-Kristina Kucova

Adversara Soranei nu a trecut niciodată de turul 2 la turneele de Mare Slam
Sorana Cîrstea a arătat în primul tur, la Australian Open, un joc solid. Românca a eliminat-o pe Petra Kvitova, favorita 20, cu un dublu 6-2. A profitat din plin de cele 39 de greșeli neforțate ale dublei campioane de la Wimbledon. În schimb, ea a făcut doar 19. În turul 2, românca va avea o adversară mult mai slab cotată. Slovaca Kristina Kucova e numărul 96 WTA și nu a trecut niciodată la un turneu de Mare Slam de turul 2. A avut cinci oportunități, în 2017 chiar la Australian Open, dar nu a reușit niciodată. Sorana, numărul 38 mondial, a mai întâlnit-o o dată în carieră pe slovacă. S-a întâmplat la Shenzen în 2017, acolo unde românca a învins în trei seturi: 6-3, 4-6, 6-4. Cea mai bună performanță a Soranei Cîrstea la Australian Open datează din 2017, atunci când românca a ajuns până în ”optimi”.
ALEXANDER ZVEREV, DECLARAȚIE CONTROVERSATĂ: "CRED CĂ MULȚI JUCĂTORI AU ACUM COVID"! ARGUMENTELE GERMANULUI
Meciul Cîrstea-Kucova se va juca pe terenul 5, urmând să înceapă în jurul orei 4:00, după o partidă de dublu feminin care are ca oră de start ora 2:00.

AUSTRALIAN OPEN / Irina Begu-Elise Mertens

Mertens a câștigat precedentele două partide cu Begu
Irina Begu e la a 11-a participare la Australian Open, ajungând până în ”optimi” în 2015. Locul 64 mondial, Irina a învins-o în primul tur pe Oceane Dodin (Franța), în trei seturi, dar va avea o misiune mult mai dificilă acum. Belgianca Elise Mertens, favorita 19, a ajuns în ”optimi” la precedentele două ediții de la Antipozi, dar se mândrește cu semifinala din 2018. Și în disputele cu românca, Elise conduce cu 2-0, ambele meciuri având loc în 2017. A fost 2-0 în turneul de la Istanbul, și 2-1 în meciul de Fed Cup. Irina a dat de multe ori dovadă de nervi tari, chiar în disputa din primul tur salvând trei mingi de meci.
Disputa Begu-Mertens are loc pe terenul 8 din Complexul de la Antipozi, urmând să înceapă după un meci de dublu masculin.
https://i.eurosport.com/2022/01/07/3281793.jpg

AUSTRALIAN OPEN MECIUL ZILEI / Nick Kyrgios-Daniil Medvedev

"Îmi place să joc cu favoritul 1!"
"Va fi o experiență a naiba pentru mine. Probabil că el este cel mai bun jucător din lume acum. Sunt entuziasmat. Simt că aceste meciuri mă incită, vreau să ies și să joc cu cel mai bun din lume. Să le demosntrez oamenilor că cineva poate câștiga și un astfel de meci", a declarat Kyrgios.
Australianul a arătat multă forță în primul tur cu Broady. El nu și-a pierdut serviciul și a avut 41 de lovituri câștigătoare. Favoritul publicului a făcut spectacol și pentru fani în acel meci. A servit chiar printre picioare.
AUSTRALIAN OPEN 2022: ȘTIM DEJA 5 DUELURI DE VIS DIN TURUL 3
Rusul încearcă să-l înțeleagă pe australian, deși recunoaște că nu poate întotdeauna. "Este cu siguranță un personaj și știi, cred că, probabil, ca mulți alții, sunt unele lucruri pe care le ador la el, dar și unele lucruri care nu îmi plac", a declarat Medvedev.
Nick conduce cu 2-0 la întâlnirile directe, ambele dispute având loc în 2019, în turneele de la Roma și Washington.

AUSTRALIAN OPEN / Sam Stosur- Anastasia Pavlyucenkova

Rivalitate de lungă durată, partenere la dublu
Rusoaica Pavlyucenkova a revenit din nou în prim plan la fileu. A ajuns până pe locul 11 WTA, iar sezonul trecut a ajuns în prim a ei finală de Mare Slam, la Roland Garros. Stosur se pregătește de retragere și bifează a 20-a apariție acasă, la Australian Open. În afara Top 400 acum, Sam știe că e clar în postura de outsideră. În întâlnirile directe, Pavlyucenkova conduce cu 5-4. Cele două au fost partenere de dublu, de-a lungul timpului, la mai multe turnee.
Programul zilei pe Rod Laver Arena
Ora 2.00
  • Alize Cornet-Garbine Muguruza
  • Xinyu Wang-Aryna Sabalenka
  • Kamil Majchrzak-Alex De Minaur
  • Nick Kyrgios-Daniil Medvedev
  • Simona Halep-Beatriz Hadad Maia
Australian Open 2022 se vede în exclusivitate pe Eurosport. Toate meciurile de la Melbourne sunt în direct și în exclusivitate pentru România și pe aplicaţia Eurosport Player.
Australian Open
Novak Djokovic, pregătit să rupă tăcerea: "Vă voi spune ce s-a întâmplat în Australia în curând"
03/02/2022 LA 12:18
Australian Open
Rafael Nadal se consideră "norocos" să facă parte din "The Big 3", alături de Federer și Djokovic
01/02/2022 LA 14:50