Daniil Medvedev a avut parte de un început cu dreptul la Australian Open 2022. Campionul de la US Open 2021 s-a impus în turul inaugural în fața elvețianului Henri Laaksonen (91 ATP), scor 6-1, 6-4, 7-6(3). După victoria de marți, rusul îl va întâlni joi pe Nick Kyrgios, în turul al doilea.

Australian Open 2022: Rezumatul partidei Medvedev - Laaksonen

Ajuns la Melbourne din postura de câștigător de Grand Slam, Daniil Medvedev este considerat principalul favorit al turneului de către specialiști. Mats Wilander, de șapte ori câștigător de Grand Slam și expert Eurosport, a vorbit despre șansele rusului în primul turneu major al anului:
Australian Open
Motivul pentru care Nadal s-a urcat pe bicicletă după finala de la Melbourne, dezvăluit de Moya
03/02/2022 LA 13:07
"Cred că Daniil Medvedev este principalul favorit datorită felului în care joacă. Trebuie să te duci după el, să îl bați, pentru că nu va pierde pe mâna lui. Se va apăra dacă va fi nevoie, va ieși la atac dacă poate. Dar va avea o atitudine grozavă cu oricine va juca. Nick Kyrgios în turul doi nu va fi o problemă pentru el.
Începe să fie un Rafa (n.r. Nadal). Apare la fiecare meci și știi la ce să te aștepți, iar el livrează. Cred că este favoritul principal, dar dacă apare cineva precum Zverev la Turneul Campionilor, atunci Medvedev poate fi învins, cu siguranță", a spus Mats Wilander pentru Eurosport.

Titlul de la US Open a venit într-un moment potrivit pentru Daniil Medvedev

De cele mai multe ori, primul titlu de Grand Slam îi schimbă pe jucători, care încep să își piardă din motivație. Câștigător la US Open 2021, acolo unde l-a învins pe Novak Djokovic, Daniil Medvedev nu pare să facă parte din această categorie de jucători, iar Mats Wilander crede că jucătorul rus poate domina tenisul masculin fără probleme în următorii 4-5 ani:
"Cred că îți poți pierde multă motivație după ce câștigi un Grand Slam, dar depinde în ce moment al carierei vine titlul. În cazul lui Medvedev, câștigarea unui Slam a venit într-un moment potrivit. L-a învins pe, probabil, cel mai bun jucător din toate timpurile în finală. El poate domina în următorii 4-5 ani. Nu neapărat să câștige trei Grand Slamuri pe an, dar să ajungă în semifinale, finale, poate chiar să câștige unul sau două pe an.
Medvedev devine jucătorul acela care se va afla în mod constant în fazele finale în turneele de Grand Slam, iar când reușești să faci asta, o să câștigi multe titluri", a mai spus Daniil Medvedev.
Pentru Daniil Medvedev urmează partida cu Nick Kyrgios din turul secund de la Australian Open. Cei doi se vor întâlni joi, în primul meci al sesiunii de seară de pe Rod Laver Arena, începând cu ora 10:00.
Australian Open 2022 se vede în exclusivitate pe Eurosport. Toate meciurile de la Melbourne sunt în direct și în exclusivitate pentru România și pe aplicaţia Eurosport Player.
Australian Open
Novak Djokovic, pregătit să rupă tăcerea: "Vă voi spune ce s-a întâmplat în Australia în curând"
03/02/2022 LA 12:18
Australian Open
Rafael Nadal se consideră "norocos" să facă parte din "The Big 3", alături de Federer și Djokovic
01/02/2022 LA 14:50