Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Luare de poziție la cel mai înalt nivel! Ce recomandă OMS în cazul controversei lui Novak Djokovic în Australia

Irina Aldea

Actualizat 13/01/2022 la 21:24 GMT+2

Novak Djokovic e cu gândul la cel de-al 10-lea titlu la Australian Open. Sârbul, deși se află pe tabloul principal, încă nu e sigur că va putea juca la Melbourne, asta pentru că încă riscă să fie expulzat. Organizația Mondială a Sănătății a luat de asemenea poziție în controversa începutului de an.

Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

În timp ce ministrul imigraţiei din Australia continuă să ia în considerare posibilitatea anulării vizei lui Djokovic, Novak Djokovic a continuat să se antreneze pentru debutul la primul turneu de Grand Slam al anului, competiție care va putea fi urmărită începând cu 17 ianuarie în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Anunţul lui Djokovic de săptămâna trecută, că are o scutire medicală pentru a avea acces la turneu deşi nu este vaccinat, a fost întâmpinat cu scandal în Australia, ţară unde deşi peste 90 la sută din populaţia adultă este dublu vaccinată, se confruntă cu o explozie a cazurilor de infectare cu varianta Omicron a coronavirusului.

Ce spune OMS că trebuie să se întâmple în cazul Novak Djokovic

Organizația Mondială a Sănătății susține vaccinarea, dar precizează că nu trebuie folosită pentru a interzice oamenilor să călătorească. În lupta atât de aprigă dintre Novak Djokovic și politicienii australieni, OMS ia o poziție categorică și afirmă că statutul de vaccinare nu ar trebui să fie o condiție pentru intrarea în orice țară și că guvernele statelor ar trebui să fie conștiente de asta. OMS transmite de asemenea că vaccinarea obligatorie ar trebui să fie luată în calcul doar ca ultimă soluție într-o pandemie.
Novak Djokovic, despre care mulți spun că este cel mai bun tenismen din istorie, a spus în repetate rânduri că nu este adeptul vaccinării proprii, acesta menționând că nu ar susține niciodată vaccinarea obligatorie. În contextul în care tot mai multe țări iau poziție în această pandemie și impun vaccinarea pentru participarea la diferite evenimente, Djokovic se regăsește într-o situație tare complicată.
Australian Open 2022 se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player (17-30 ianuarie).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo