Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Stefanos Tsitsipas, despre situația lui Novak Djokovic: "Îi face pe ceilalți să arate ca niște fraieri"

Alex Masgras

Publicat 13/01/2022 la 14:14 GMT+2

Stefanos Tsitsipas a vorbit despre acțiunile lui Novak Djokovic la sosirea în Australia. Grecul crede că liderul mondial a pus în pericol desfășurarea Australian Open prin comportamentul său, fiind de părere că foarte puțini jucători ar fi acționat precum jucătorul sârb.

Tsitsipas, Djokovic

Credit imagine: AFP

Stefanos Tsitsipas și-a exprimat punctul de vedere față de modul în care Novak Djokovic a gestionat sosirea sa în Australia. Acesta a spus despre liderul mondial că joacă după propriile sale reguli, iar acest lucru a pus în pericol buna desfășurare a primului turneu de Grand Slam al anului.
Mai mult de atât, Tsitsipas consideră că acțiunile lui Djokovic nu sunt chiar corecte față de ceilalți jucători, care au respectat regulile pentru a putea intra în Australia și a putea participa la turneul de la Melbourne.
Până unde ajunge Novak Djokovic la Australian Open 2022 dacă va juca?
"A jucat după propriile sale reguli. Nimeni nu s-ar fi gândit că poate veni în Australia nevaccinat, fără să urmeze protocoalele pe care trebuie să le urmăm. Pentru Novak funcționează în alt mod. E nevoie de multă îndrăzneală pentru a face asta. Să pui în pericol un Grand Slam... nu cred că mulți jucători ar face asta.
Poți privi situația în două moduri. Unul este acela că aproape fiecare jucător s-a vaccinat și a făcut tot ce a trebuit să facă pentru a putea veni să joace în Australia. Statisticile spun că 98% dintre jucători sunt vaccinați și au urmat regulile. Am urmat cu toții protocoalele și am jucat în Australia. Pe de altă parte, se pare că nu toată lumea joacă după regulile Tennis Australia sau ale guvernului. O foarte mică minoritate alege să urmeze propriul drum, iar asta îi face pe ceilalți să arate ca niște fraieri.
Eu am ales să fiu 100% pregătit, ca să nu mă mai gândesc la alte lucruri. Nu înseamnă că modalitatea mea este corectă, iar a lui este greșită. Fiecare are o percepție diferită", a declarat Stefanos Tsitsipas pentru publicația indiană WION.

Stefanos Tsitsipas este pregătit să o ia de la capăt la Australian Open

Stefanos Tsitsipas este pregătit de un nou început la Australian Open. Grecul a trecut peste accidentarea de la cot, care i-a dat peste cap finalul sezonului trecut, fiind pregătit să o ia de la capăt în 2022. În luna noiembrie, Tsitsipas s-a operat la cot, după ce accidentarea l-a forțat să se retragă prematur de la Mastersul de la Paris și de la Turneul Campionilor de la Torino. Pentru al doilea an consecutiv, finalistul din 2021 de la Roland Garros a încheiat sezonul accidentat, dar este pregătit pentru Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului.
Stefanos Tsitsipas
"Am considerat că este necesar să mă operez, deoarece am simțit dureri în mod constant în ultimii ani în timp ce jucam. Voiam să mă întorc cât mai repede, fără să pun în pericol recuperarea. Este fantastic să fiu pe teren și să nu simt dureri, să văd că mă pot mișca în voie.
Acum am în fața mea o nouă provocare pentru că am realizat că mi-am schimbat stilul de joc, iar acum pot juca fără vreo limită. Pentru mine este ca și cum aș lua-o de la început. Folosesc un mușchi de care aproape că nu știam că îl am deoarece nu îl foloseam. Îl protejam, îmi schimbasem stilul de joc.
A fost dificil pentru mine și din punct de vedere mental să joc pentru aproape doi ani cu această problemă", a declarat Stefanos Tsitsipas.
În primul tur de la Australian Open, Stefanos Tsitsipas (4 ATP) îl va întâlni pe jucătorul suedez de 23 de ani Mikael Ymer (82 ATP).
Australian Open 2022, primul turneu de Grand Slam al anului, se va desfășura în perioada 17-30 ianuarie 2022 și va fi transmis în direct și în exclusivitate în România de Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo