Paul Annacone, fostul antrenor al lui Roger Federer, și Lindsay Davenport, au vorbit recent depsre șansele lui Rafael Nadal de a cuceri titlul la Australian Open 2021. Spaniolul are șansa la Melbourne de a deveni cel mai titrat jucător de tenis din istorie, întrecându-l pe marele lui rival, Roger Federer, care are în prezent 20 de titluri majore în palmares, dar care nu va fi prezent în Australia pentru a încerca să cucerească titlul.
https://i.eurosport.com/2021/01/13/2970364.jpg
Annacone este de părere că Nadal poate câștiga marele trofeu dacă în finală va întâlni pe oricine altcineva în afara lui Novak Djokovic. Campionul sârb a câștigat cele mai multe titluri majore la Australian Open în întreaga sa carieră, 8 la număr, față de 1 la Roland Garros, 5 la Wimbledon și 3 la US Open.
Tenis
2021, anul lui Novak Djokovic! Sârbul e doar al 5-lea jucător din istorie care reușește asta
ACUM 10 ORE

Cum poate Rafael Nadal să câștige titlul la Australian Open 2021

Într-o intervenție televizată la Tennis Channel, Annacone a declarat că doar Novak Djokovic și Roger Federer sunt mai buni pe suprafață dură decât Rafael Nadal. Potrivit americanului, Nadal este al doilea favorit anul acesta să câștige la Australian Open, după liderul mondial din ATP, Novak Djokovic.
"Gândesc foarte simplu, Rafa este puțin mai slab pe hard decât Novak mai ales, dar și decât Roger pe suprafață dură rapidă. Însă e mai bun decât oricine altcineva pe această suprafață. Dacă îl va întâlni pe Novak la finalul competiției în Australian, nu pot paria pe el, însă dacă joacă cu oricine altcineva, e clar favorit. Cel mai important aspect pentru Nadal este să treacă fără bătăi de cap de prima săptămână de concurs, apoi îi va fi mai ușor", a spus Annacone pentru sursa citată.
Australian Open va fi transmis în direct și în exclusivitate pe canalele Eurosport.
Tenis
Nadal: "Trec printr-un proces complicat, dureros, dar am în minte un singur lucru"
ACUM 17 ORE
Tenis
Novak Djokovic, invitat în România de Ministrul Tineretului şi Sportulului: "Sunt fanul lui!"
IERI LA 12:13