Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Australian Open 2022 | Cât a câștigat Simona Halep pentru calificarea în optimi

Bianca Dumitru

Publicat 22/01/2022 la 06:22 GMT+2

Simona Halep s-a calificat în această dimineață în optimile de finală ale Australian Open, după ce a trecut de Danka Kovinic în două seturi.

Simona Halep

Credit imagine: Twitter

Simona Halep a obținut în această dimineață calificarea în optimile de finală ale Australian Open, după ce a trecut de Danka Kovinic, locul 98 WTA, în minimum de seturi, scor 6-2, 6-1, la capătul unui meci care a durat o oră și 5 minute.
picture

Simona Halep, victorie categorică în turul 3 cu Kovinic la Melbourne! A cedat doar 3 game-uri

Pentru accederea în optimi, românca va încasa suma de 210.985 de euro și 240 de puncte WTA. De remarcat este faptul că, dacă va reuși să triumfe la Australian Open, Simona Halep va primi aproximativ 1,8 milioane de euro.
Citește și:
Imediat după meciul cu Kovinic, Simona Halep a declarat că se simte foarte bine la acest prim Grand Slam al anului și că este mulțumită de prestațiile sale, care îi dovedesc că se află la aproape cel mai bun nivel al său.
"Mă simt grozav, mai ales că pot juca în optimi din nou. Mă simt excelent în Australia, poate de asta joc atât de bine, mai ales în fața acestui public frumos care stă în această căldură pentru a ne urmări. Simt că sunt aproape de cel mai bun nivel al meu. Simt că am jucat grozav, dar Danka a fost obosită, a avut un meci foarte greu înainte.
Este de fiecare dată o provocare mare să calc pe acest teren și să dau tot ce am mai bun. Sunt foarte mulțumită cu ce am jucat și de abia aștept următorul joc. Pare că sunt relaxată, dar mă simt mereu concentrată, mă simt încrezătoare acum pentru că anul trecut am avut parte de un meci foarte greu. Acum mă pot bucura că joc tenis, sunt fericită și mă bucur că pot să fiu aici", a mărturisit Halep.
În continuare, românca se va duela la Melbourne pentru un loc în sferturile primului turneu de Grand Slam al anului cu Alize Cornet, locul 61 WTA.
Australian Open 2022 se vede în exclusivitate pe Eurosport. Toate meciurile de la Melbourne sunt în direct și în exclusivitate pentru România și pe aplicaţia Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo