Noua generație este hotărâtă să preia ștafeta de la numărul 1 mondial Novak Djokovic. Dacă Rafael Nadal și Roger Federer s-au confruntat cu accidentări în ultima perioadă, Novak Djokovic a fost singurul jucător din "The Big 3" care a rămas în topul tenisului mondial.
Cu toate acestea, sârbul a avut o misiune grea, mai ales în a doua jumătate a anului 2021, atunci când jucători precum Daniil Medvedev sau Alexander Zverev l-au învins în semifinalele sau finalele unor turnee importante.
https://i.eurosport.com/2021/11/21/3257554.jpg
Australian Open
Toni Nadal, veste mare pentru fanii lui Rafa, înainte de Australian Open 2022: "Va fi pregătit!"
28/11/2021 LA 20:48
Mats Wilander, expert Eurosport și deținător a 7 titluri de Grand Slam, este de părere că jucătorii din noua generație nu mai sunt intimidați de numărul 1 mondial, iar Nole începe să fie vulnerabil în fața acestora:
"Cred că cea mai mare diferență este făcută de încrederea pe care o au, că îl pot învinge pe Djokovic pe orice suprafață, în orice zi. Cred că nu mai sunt intimidați, poate doar dacă ajung în al patrulea sau al cincilea set într-un Grand Slam.
Dar chiar și așa, cred că au văzut că Novak a avut cel mai bun an. A părut vulnerabil la US Open, la Turneul Campionilor, chiar și la Jocurile Olimpice. Cred că Jocurile Olimpice au fost o idee proastă pentru Novak. Acolo a părut că și-a pierdut din încredere", a spus Mats Wilander pentru Eurosport.

Wilander nu ar fi surprins dacă Djokovic nu merge la Australian Open

Oficialii de la Australian Open au anunțat că toți jucătorii care vor să participe la turneul de la Melbourne trebuie să fie vaccinați. Din cauza acestei decizii luate de australieni, prezența lui Djokovic la primul Grand Slam al anului 2022 este pusă sub semnul întrebării, acesta declarând că nu va face public faptul dacă s-a vaccinat sau nu.
https://i.eurosport.com/2021/02/21/2999532.jpg
"Nu știu ce va face Novak Djokovic. Este cel mai important turneu al carierei sale? Cu siguranță este cel mai de succes. Nu știu dacă este mai important decât celelalte. Dar ar fi un loc natural pentru el să îi depășească pe Roger și Rafa la numărul de turnee de Grand Slam.
Va afecta turneul: Cu siguranță, dar așa vom avea șanse mai mari de a vedea un nou campion de Grand Slam, așa că nu sunt atât de îngrijorat. Nu aș fi deloc surprins dacă Novak nu se va duce la Melbourne", a mai spus Mats Wilander.
Australian Open 2022 se va desfășura în perioada 17-30 ianuarie 2022 și va fi transmis în direct și în exclusivitate în România de Eurosport.
LG îți aduce mai aproape transmisiunile Eurosport din sporturile de iarnă.
Australian Open
L-a dat Srdjan Djokovic de gol pe Nole? Ce a spus despre participarea la Australian Open 2022
28/11/2021 LA 18:47
Tenis
Djokovic îi ține în șah pe organizatorii Australian Open. Anunțul lui Nole
ACUM 16 ORE