Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Novak Djokovic, dat de gol? Fost tenismen legendar al Australiei: "Decizia lui mi se pare clară!"

Irina Aldea

Publicat 07/12/2021 la 17:27 GMT+2

Numărul 1 mondial, Novak Djokovic, a fost selecționat în echipa țării sale pentru competiția ATP Cup, care va deschide sezonul de tenis luna viitoare, la Sydney, au anunțat marți organizatorii, după numeroase incertitudini legate de venirea sa în Australia.

Novak Djokovic of Serbia plays against Marin Cilic of Croatia during the Davis Cup Finals 2021 Semi Final match between Croatia and Serbia at Madrid Arena.

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic, câștigător a 20 de titluri majore, lăsase să planeze dubiile în privința participării sale la Australian Open, în ianuarie, refuzând să spună dacă s-a vaccinat, condiție impusă pentru toate intrările în această țară. În comunicatul care anunță tragerea la sorți a ATP Cup, Djokovic figurează pe lista de cinci jucători prezentată de Serbia.
Această competiție, la care participă 16 echipe naționale, se va desfășura în perioada 1-9 ianuarie, înaintea primului turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, programat în perioada 17-30 ianuarie la Melbourne, în direct pe Eurosport. După înfrângerea echipei sale în Cupa Davis, Djokovic a promis că va anunța "foarte curând" decizia sa cu privire la participarea la Australian Open, despre care organizatorii au confirmat că nu va fi scutit de obligativitatea vaccinării.

L-a dat Todd Woodbridge de gol pe Novak Djokovic înainte de Australian Open 2022?

Legendă a turneului de la Wimbledon, cu 9 titluri cucerite în proba de dublu, Todd Woodbridge este de părere că sârbul va fi prezent la primul turneu major al anului viitor: "În acest moment, decizia lui mi se pare clară. A avut de ales să fie pe listă și a făcut-o. Asta înseamnă, din punctul meu de vedere, că va veni până la urmă în Australia.
Apariția lui pe acea listă este bună pentru tenis, pentru fanii săi, care se vor bucura cu siguranță, dar și pentru fanii tenisului din Sydney. Novak știe toate reglementările guvenramentale cu privire la vaccinare, așa că știe în ce se bagă. Cu excepția cazului în care se va retrage în ultima clipă, eu cred că va veni pentru a încerca să câștige tot", a spus Woodbridge pentru Wide World of Sports.
Djokovic a câștigat ATP Cup cu Serbia la ediția inaugurală din 2020, învingând în finală Spania lui Rafael Nadal. Djokovic nu a confirmat încă participarea la Australian Open, deoarece statutul privind vaccinarea rămâne necunoscut. Novak a evoluat la Australian Open în fiecare an de la debutul său din 2005, având o serie de 17 apariții consecutive și nouă titluri în palmares, un record (ATP). Doar Margaret Court are mai multe titluri de simplu acolo, 11, dintre care șapte au venit înainte de Era Open.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo