Novak Djokovic, prima apariție în Australia, la hotelul pentru refugiați! Mesajul transmis fanilor

Novak Djokovic nu va participa cel mai probabil anul acesta la Australian Open, după ce australienii i-au cerut să plece de urgență de la Antipozi. Sârbul încearcă totuși să-și facă dreptate la tribunal și le-a trimis fanilor un mesaj din camera de hotel unde a fost trimis de către australieni.

Novak Djokovic

Credit imagine: Eurosport

Novak Djokovic, lider mondial în clasamentul ATP și câștigător de 9 ori la Melbourne, a primit marţi o derogare medicală pentru a participa la Australian Open, însă în urma reacțiilor de pe rețelele de socializare, australienii au luat decizia de a-i retrage sârbului viza. Politicienii de la Antipozi au profitat de contextul creat și l-au ținut pe Djokovic la aeroport pentru 9 ore din momentul aterizării, timp în care sârbul a fost păzit de 2 polițiști fără a avea acces la telefonul mobil.
După 9 ore, autoritățile din Australia au precizat că sârbul nu a reușit să prezinte suficiente dovezi pentru scutirea lui de la vaccin, motiv pentru care i-au anulat viza și l-au somat să părăsească țara în cursul zilei de joi, cu primul zbor disponibil. Aflat acum la Park Hotel, un hotel cu o foarte slabă reputație care este destinat refugiaților, Novak Djokovic a avut prima apariție de când a fost interogat și ținut pe aeroport preț de mai bine de 8 ore.

Novak Djokovic, prima apariție la Melbourne, în hotelul destinat refugiaților

Novak Djokovic a apărut la geamul apartamentului unde a fost trimis împreună cu echipa sa. Sârbul și-a salutat fanii și a format o inimă cu mâinile, mulțumindu-le pentru susținerea de care dau dovadă. La scurt timp după ce a fost adus la Park Hotel, în jurul clădirii s-au strâns fanii sârbului cu steaguri și mesaje împotriva autorităților australiene, semn că liderul mondial din ATP nu este tocmai singur împotriva tuturor.
Fie că va fi deportat, fie că a sa contestație va avea succes și va putea rămâne în Australia, situația de la Antipozi e din ce în ce mai dificilă din punct de vedere pandemic.Australia, țara gazdă a primului turneu major al anului, a avut cel mai lung lockdown cumulat pentru a opri răspândirea COVID-19, însă varianta Omicron a ridicat numărul de cazuri la niveluri record. Potrivit ultimei raportări Worldometers, Australia a înregistrat 71,144 de cazuri noi de coronavirus, situație de-a dreptul alarmantă la Antipozi, acolo unde procentajul cetățenilor vaccinați este de peste 95%.
Australian Open 2022 se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player (17-30 ianuarie).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo