Simona Halep, "coșmarul" unei adversare de top: "Mi-a încetinit ascensiunea, o mare dezamăgire"

Simona Halep este fără doar și poate una dintre cele mai periculoase tenismene din circuit, care poate reveni în orice moment, iar Ajla Tomljanovic a simțit pe pielea ei ce înseamnă asta.

Simona Halep

Credit imagine: Getty Images

La ediția din acest an a Australian Open, Ajla Tomljanovic a condus-o pe Simona Halep cu 5-2 în setul decisiv din partia din turul secund, însă românca a fost cea care s-a impus la final și a obținut calificarea în turul al treilea. Ajla Tomljanovic a povestit de curând cât de mult a afectat-o acel meci cu Simona, o înfrângere despre care spune ea că i-a întrerupt ascensiunea în 2021.
La momentul în care se disputa meciul, pe Margaret Court Arena, Ajla Tomljanovic părea că are toată situația sub control, având 5-2 în decisiv. Majoritatea ar fi spus despre Simona Halep că este deja cu gândul la vestiar, însă puțini au prezis ce urma să se întâmple. Româncaa revenit incredibil, iar Tomljanovic nu a mai câștigat niciun game. Halep s-a impus cu 7-5 în decisiv, după un meci de două ore și 34 de minute de joc.

Ajla Tomljanovic, marcată de o înfrângere încasată de la Simona Halep

La aproape un an de la acea partidă, Ajla a povestit cât de greu i-a fost să accepte rezultatul și să dea uitării acel meci: "Îmi amintesc clar acel sentiment, îmi părea o misiune imposibilă să mai câștig patru puncte. Am simțit în februarie (n.r. atunci a avut loc meciul) că va fi o mare dezamăgire dacă nu voi câștiga cele patru puncte", a povestit Ajla Tomljanovic (45 WTA) pe site-ul oficial al turneului major de la Antipozi.
Australianca e de părere că dacă ar fi reușit să se impună în fața Simonei Halep, ascensiunea ei din circuitul WTA s-ar fi produs mai rapid. Rezultatul acelui meci, însă, dar mai ales desfășurarea setului decisiv, i-au tăiat considerabil din încredere. În vârstă de 28 de ani, Ajla a ajuns până în sferturi la Wimbledon (victorie cu Emma Răducanu în optimi). Simona Halep și Ajla Tomljanovic s-au duelat de patru ori, de fiecare dată victoria revenindu-i sportivei noastre, însă la mare luptă.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo