Andy Murray a tras primele concluzii, după colaborarea cu Djokovic! "Nu sunt de acord cu cei care spun asta!"
Andy Murray, fostul mare campion britanic, și-a început aventura ca antrenor al lui Novak Djokovic la începutul sezonului 2025, iar Australian Open a reprezentat primul test major în această colaborare. Britanicul a tras primele concluzii după acest parteneriat care ar putea continua în viitor.
Tennis - Australian Open - Top 5 shots Sinner VI
Sursa video: Eurosport
Deși turneul s-a încheiat pentru Djokovic mai devreme decât și-ar fi dorit Andy Murray, sârbul fiind nevoit să se retragă înaintea semifinalelor din cauza unei accidentări, britanicul a vorbit deschis despre experiența sa și despre provocările întâlnite.
Într-un interviu acordat publicației The Guardian, Murray a recunoscut că rolul de antrenor a fost diferit față de ceea ce anticipa: "Întotdeauna am știut că îmi va plăcea să antrenez. Niciodată nu am crezut altfel, dar sunt lucruri pe care le-am învățat și care au fost poate puțin diferite față de ce mă așteptam", a spus el.
Fostul număr 1 mondial a evidențiat faptul că, deși experiența sa ca jucător îl ajută în a înțelege strategia și psihologia jocului, există aspecte tehnice ale antrenoratului pe care încă le descoperă: "Sunt cu siguranță domenii în care va trebui să mă dezvolt, cum ar fi partea tehnică a jocului. Ca jucător, înțelegeam elementele de bază, dar nu la fel de bine precum unii antrenori foarte experimentați", a explicat Murray.
CITEȘTE ȘI:
- Djokovic, pronostic sumbru! Cât timp va lipsi din competiții: "E o minune că a intrat pe teren!"
- Vor să își "spele din păcate" în raport cu Djokovic! Anunțul de senzație făcut de directorul AO
Andy Murray nu e de acord că a antrena e mai greu decât să joci
El a adăugat că foștii tenismeni se descurcă adesea bine cu strategia, însă sunt alte detalii, esențiale pentru antrenori, pe care trebuie să le aprofundeze: "Unii dintre oamenii cu care am lucrat de-a lungul anilor au fost foarte buni pe partea tehnică. Eu am fost mereu mai bun la partea tactică, dar ca antrenor sunt multe lucruri pe care trebuie să le înveți".
O întrebare care stârnește adesea dezbateri în lumea sportului este dacă este mai greu să fii jucător pe teren sau să privești de pe margine. Murray a fost ferm în opinia sa: "Cu siguranță este mai greu să joci, asta e clar. Nu sunt de acord cu cei care spun că este mai greu să privești de pe margine. Știu cât de stresant poate fi să fii pe teren".
Deși emoțiile sunt inevitabile și pentru un antrenor, Murray a explicat că diferențele sunt semnificative: "Am simțit multe emoții în timpul meciurilor, dar am reușit să mă detașez. Am fost calm pe margine și încercam să îmi fac treaba. La finalul meciului cu Alcaraz sau în momentele importante, simți nervozitatea, dar nu la același nivel ca atunci când joci".
Deși retragerea lui Djokovic din turneu a fost un moment dificil, Murray rămâne optimist în privința drumului său ca antrenor. Această experiență de la Australian Open l-a ajutat să înțeleagă mai bine ce presupune rolul de antrenor la cel mai înalt nivel: "Au fost anumite lucruri pe care le-am savurat cu adevărat", a concluzionat el, lăsând să se înțeleagă că va continua să investească timp și efort în această nouă etapă a carierei sale. Rămâne de văzut dacă va lucra în continuare cu Djokovic.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2206.png)
65
A
77
-
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/06/image-6342f19a-87fd-4231-8da2-cb0dd2e4ef92-68-310-310.jpeg)