Australian Open, ziua 8 | Djokovic, duel de foc în sferturi cu Alcaraz! Toate rezultatele zilei
Duminică vor avea loc primele dueluri din optimile de finală ale primului Grand Slam al anului. Patru super dueluri se vor desfășura atât la masculin, cât și la feminin, iar printre superstarurile care vor intra pe teren se numără Carlos Alcaraz, Novak Djokovic, Aryna Sabalenka și Coco Gauff
Sabalenka v Andreeva - Australian Open highlights
Sursa video: Eurosport
UPDATE | Novak Djokovic s-a impus în fața lui Jiri Lehecka, cu scorul de 6-3, 6-4, 7-6 (4), după două ore și 41 de minute de joc, și s-a calificat în sferturi, unde îl va înfrunta pe Carlos Alcaraz.
UPDATE | Djokovic conduce cu 2-0 la seturi în meciul cu Lehecka din optimile Australian Open. Sârbul s-a impus în cel de-al doilea set cu scorul de 6-4, după 53 de minute.
UPDATE | Alexander Zverev s-a calificat în sferturile de finală de la Australian Open 2025, învingându-l în 4 seturi pe Ugo Humbert (locul 14 ATP), scor 6-1, 2-6, 6-3, 6-2, după două ore și 19 minute de joc.
Germanul, favoritul nr. 2, va juca pentru un loc în semifinale împotriva lui Tommy Paul (locul 11 ATP).
UPDATE | Djokovic a câștigat, în 38 de minute, primul set al meciului cu Lehecka, scor 6-3. Meciul continuă pe Eurosport 1 și pe Max.
UPDATE | E 1-1 la seturi între Humbert și Zverev. Germanul a câștigat primul set, scor 6-1, iar francezul s-a impus în cel de-al doilea, cu 6-2. Partida continuă pe Eurosport 2 și pe Max.
UPDATE | A început și meciul dintre Novak Djokovic și Jiri Lehecka, din optimile Australian Open 2025. Partida este în direct pe Eurosport 1 și în aplicația Max.
UPDATE | Alexander Zverev îl înfruntă acum pe Ugo Humbert în optimile turneului de la Melbourne. Meciul este transmis în direct pe Eurosport 2 și în aplicația Max.
UPDATE | Carlos Alcaraz s-a calificat în sferturile de finală ale Australian Open 2025, după 7-5, 6-1 în fața lui Jack Draper (locul 18 ATP), care s-a retras în startul setului 3 din cauza unei accidentări.
Pentru Alcaraz, care e favoritul nr. 3 de la Melbourne, urmează duelul cu învingătorul din meciul Novak Djokovic - Jiri Lehecka.
UPDATE | Tommy Paul, cap de serie nr. 12, este primul sfertfinalist de la Australian Open 2025. Americanul l-a învins, în această dimineață, în optimi pe Alejandro Davidovich Fokina în 3 seturi, scor 6-1, 6-1, 6-1, după o oră și 20 de minute de joc.
Paul își va afla următorul adversar de la Melbourne în urma partidei dintre Ugo Humbert și Alexander Zverev.
UPDATE | Ștefan Horia Haită a fost eliminat în această dimineață, în primul tur al competiției de juniori de la Melbourne, după ce a cedat în două seturi în fața lui Timofei Derepasko, scor 2-6, 3-6, la capătul unui meci de o oră și 17 minute de joc.
UPDATE | A început meciul dintre Jack Draper și Carlos Alcaraz. Partida este transmisă în direct pe Eurosport 1 și în aplicația Max.
UPDATE | Coco Gauff, cap de serie nr. 3, s-a calificat în sferturile de finală de la Melbourne, după ce a învins-o în 3 seturi pe Belinda Bencic, scor 5-7, 6-2, 6-1, după două ore și 29 de minute de joc.
Americanca va da în continuare peste Paula Badosa, favorita nr. 11 a competiției, care a eliminat-o astăzi, în două seturi, pe Olga Danilovic (locul 55 WTA), scor 6-1, 7-6 (2).
UPDATE | În competiția fetelor, Maia Ilinca Burcescu a obținut în această dimineață calificarea în turul 2, după ce a învins-o în minimum de seturi pe Alana Subasic, scor 7-6 (5), 6-2, după o oră și 46 de minute de joc. În continuare, românca va da peste favorita nr. 14, Hannah Klugman.
UPDATE | Gabriela Ruse și Marta Kostyuk s-au calificat în sferturile de finală ale probei de dublu feminin de la Australian Open. Perechea româno-ucraineană a trecut în această noapte, în trei seturi, de favoritele nr. 12, Hanyu Guo și Alexandra Panova, scor 7-5, 4-6, 7-6 (6), după 3 ore și 10 minute de joc.
Pentru un loc în semifinale, Ruse și Kostyuk vor da peste un nou cap de serie (nr. 3), perechea formată din Su-Wei Hsieh și Jelena Ostapenko, care a trecut de Timea Babos / Nicole Melichar-Martinez, scor 6-4, 6-3.
UPDATE | În competiția băieților, Yannick Theodor Alexandrescou s-a calificat în această noapte în turul 2, după ce a trecut în două seturi de Niels McDonald, scor 6-3, 6-2.
Puștiul român, care a câștigat anul trecut Europeanul U16 și Masters-ul de juniori la U16 din Europa, îl va înfrunta în meciul următor pe favoritul nr. 11 al competiției, Flynn Thomas.
UPDATE | Aryna Sabalenka, principala favorită de la Melbourne, a obținut calificarea en-fanfare în sferturile de finală ale competiției, învingând-o în această dimineață pe Mirra Andreeva, cap de serie nr. 14, cu scorul de 6-1, 6-2, după doar 63 de minute de joc.
Campioana en-titre de la Australian Open o va înfrunta marți dimineață pe favorita nr. 27, Anastasia Pavlyuchenkova, care a trecut de Donna Vekic (locul 19 WTA) cu scorul de 7-6 (0), 6-0.

Casa Pariurilor
Credit imagine: From Official Website
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Duminică se vor desfășura opt meciuri din faza optimilor de la Australian Open, patru pe tabloul de masculin, respectiv patru la feminin.
Ziua cu numărul opt va debuta cu partidele de la feminin. Aryna Sabalenka o va înfrunta pe tânăra Mirra Andreeva, aflată pe poziția a 15-a WTA la doar 17 ani, începând cu 02:30, ora României. Cele două sportive s-au mai întâlnit de cinci ori până acum, numărul unu mondial conducând la general cu 4-1.
Un alt duel foarte interesante va fi cel dintre Coco Gauff (3 WTA) și Belinda Bencic (294 WTA). Elvețianca, fostă număr 4 mondial, a revenit pe teren în octombrie 2024, după ce a născut.
Programul meciurilor pe tabloul feminin:
- Aryna Sabalenka (1 WTA) - Mirra Andreeva (15 WTA)
- Donna Vekic (19 WTA) - Anastasia Pavlyuchenkova (32 WTA)
- Paula Badosa (12 WTA) - Olga Danilovic (55 WTA)
- Coco Gauff (3 WTA) - Belinda Bencic (294 WTA)
Djokovic și Alcaraz joacă duminică
La masculin, primul meci, cel dintre Davidovich Fokina și Tommy Paul, va începe în jurul orei 06:00. Unul dintre cele mai așteptate partide este cel dintre Carlos Alcaraz și Jack Draper. Britanicul a făcut un turneu incredibil, a câștigat precedentele trei meciuri cu 3-2 și a petrecut 12 ore și 38 de minute pe teren.
Un alt duel așteptat de multă lume este cel a lui Novak Djokovic. Superstarul sârb îl va înfrunta pe Jiri Lehecka, adversar incomod care a pierdut un singur set în primele trei runde.
Programul meciurilor pe tabloul masculin:
- Alejandro Davidovich Fokina (66 ATP) - Tommy Paul (11 ATP)
- Jack Draper (18 ATP) - Carlos Alcaraz (3 ATP)
- Ugo Humbert (14 ATP) - Alexander Zverev (2 ATP)
- Novak Djokovic (7 ATP) - Jiri Lehecka (29 ATP)
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/01/07/image-19c5c715-2ca1-4fe3-9eb2-58a69c434231-68-310-310.jpeg)