Djokovic și Alcaraz joacă iarăși aproape deodată la Australian Open! La ce ore intră miercuri pe teren

Novak Djokovic și Carlos Alcaraz sunt printre tenismenii de top care vor evolua miercuri la Australian Open 2025. Cei doi vor juca de la aproape aceeași oră, așa cum s-a întâmplat și în primul tur. Nicio româncă nu e în programul de miercuri.

Novak Djokovic v Nishesh Basavareddy - Australian Open highlights

Sursa video: Eurosport

Miercuri, la Australian Open 2025, vor începe meciurile din turul 2, după ce astăzi se vor încheia partidele din manșa inaugurală. În programul de mâine se regăsesc mai multe nume mari ale tenisului mondial.
casa pariurilor
casa pariurilorCredit imagine: Getty Images
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Printre vedetele care vor reveni pe teren la Melbourne miercuri se numără Novak Djokovic, Carlos Alcaraz, Aryna Sabalenka, Alexander Zverev și Coco Gauff.
Primii doi, care s-au aflat de la aceeași oră pe teren ieri, în primul tur, vor juca și în turul 2 aproape deodată. Conform organizatorilor, Djokovic îl va înfrunta pe Jaime Faria în al doilea meci al zilei pe arena Rod Laver, nu mai devreme de ora 05:00 (ora României).
Carlos Alcaraz va juca împotriva lui Yoshihito Nishioka pe arena Margaret Court, tot în cea de-a doua partida de mâine, care este programată nu înainte de ora 04:00 (ora României).
În primele dueluri de pe arenele menționate vor juca miercuri dimineață Aryna Sabalenka, favorita numărul 1, care o va înfrunta pe Jessica Bouzas Maneiro, respectiv Jessica Pegula, cap de serie nr. 7, care va da peste Elise Mertens.

Gauff și Zverev, în sesiunea de seară în turul 2, la Australian Open

În sesiunea de seară de miercuri, Coco Gauff și Alexander Zverev vor evolua pe arena Rod Laver. Americanca o va întâlni pe Jodie Burrage de la ora 10:00 (ora României), iar germanul va juca apoi cu Pedro Martinez.
Tot de la ora 10, pe arena Margaret Court se vor înfrunta miercuri dimineață Casper Ruud și Jakub Mensik, urmați de Paula Badosa și Talia Gibson.
În programul de mâine se mai regăsesc Qinwen Zheng, care va da peste Laura Siegemund de la ora 02:00 (ora României), Tommy Paul, care va juca împotriva lui Kei Nishikori în cel de-al treilea meci al zilei pe arena 1573, și Mirra Andreeva, care o va înfrunta pe Moyuka Uchijima în prima partidă de pe terenul 3.
Conform organizatorilor, româncele nu figurează în programul de miercuri, urmând, cel mai probabil, să revină pe teren joi. Orele de start ale duelurilor lui Jaqueline Cristian și Gabi Ruse vor fi anunțate în cursul zilei de mâine.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol