"Fantoma" Zverev! McEnroe şi Wilander, uimiţi de cât de slab a jucat Sascha cu Sinner: "Plat ca o clătită"
Actualizat 26/01/2025 la 14:50 GMT+2
Specialiştii Eurosport John McEnroe şi Mats Wilander nu înţeleg ce s-a întâmplat cu Alexander Zverev, în finala Australian Open, contra lui Sinner. Germanul nu doar că a pierdut fără drept de apel, dar nu a părut în niciun moment în meci, fiind depăşit la toate capitolele.
Sinner v Zverev - Australian Open highlights
Sursa video: Eurosport
Jucătorul italian de tenis Jannik Sinner (1 ATP, principal favorit), deţinătorul titlului, a câştigat pentru a doua oară consecutiv trofeul la Australian Open, primul turneu de Mare Şlem al anului, după ce l-a învins în finală, în trei seturi, 6-3, 7-6 (7/4), 6-3 pe germanul Alexander Zverev (2 ATP, favorit nr. 2).
Italianul în vârstă de 23 de ani, învingător şi la US Open în 2024, s-a impus după o partidă de două ore şi 45 de minute. Sinner a devenit astfel cel mai titrat jucător italian din istoria turneelor de Mare Şlem, cu trei trofee. El împarte în acest moment recordul cu compatriotul său Nicola Pietrangeli, laureat la Roland-Garros în 1959 şi 1960.
Finala Australian Open 2025 a consemnat cea de-a şaptea confruntare dintre Sinner şi Zverev (27 ani), scorul la general fiind acum de 4-3 pentru german. Sascha spera să scape de blestemul finalelor de Grand Slam pierdute (a cedat la US Open 2020, după 2-0 la seturi cu Thiem şi anul trecut, la Roland Garros, deşi l-a condus pe Alcaraz cu 2-1), dar partitura interpretată azi a fost departe de cea a unui campion de turneu major.
Neamțul a fost atât de slab şi fără nerv încât John McEnroe, de 7 ori campion de turneu de Mare Şlem, s-a întrebat dacă nu cumva diabetul de care suferă Sascha de când era mic şi-a pus amprenta asupra evoluției acestuia de azi.
"Am fost foarte surprins de nivelul pe care Zverev l-a arătat pe finalul setului doi, nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Ştiu că e diabetic, poate că acest lucru a contribuit la evoluţia lui, nu ştiu. Nu a mai avut deloc energie, a fost plat ca o clătită. La 4-4 în tie-break, parcă i s-au înmuiat picioarele.
Nu a fost jucătorul de acum două zile, cu Djokovic. Iar cel care a avut crampe a fost Sinner. Nu ştiu ce s-a întâmplat cu el. Cred că a pierdut meciul la nivel mental, dar nici fizic nu a arătat deloc bine", a explicat fostul număr unu mondial la Eurosport.
Informat că Zverev l-a catalogat pe Sinner drept "cel mai bun jucător din lume, de departe", McEnroe a explicat de ce nu e neapărat de acord cu acest lucru: "A fost bun azi Jannik, dar a fost atât de bun cât a fost nevoit să fie. Da, e cel mai bun pe zgură, dar nu ştiu dacă acelaşi lucru e valabil când vine vorba de zgură sau de iarbă. E încă un jucător foarte tânăr, e în progres".
Zverev, de nerecunoscut în finala cu Sinner, de la Australian Open, şi pentru Mats Wilander
Şi Mats Wilander, alt fost număr unu mondial şi multiplu campion de Grand Slamuri, a analizat prestaţia lui Sascha, care pare să fi pierdut partida de la vestiare.
Germanul a fost extrem de pasiv, Sinner reușind chiar să dea mai multe "winners" decât el, în contextul în care la "neforţate" neamţul a comis de două ori mai multe erori. Faptul că Sascha a fost departe de o dispoziţi de joc ideală s-a reflectat şi în atitudinea sa, el netransmițând niciodată emoţie prin jocul sau comportamentul său.
"Încep să mă întreb dacă nu cumva are o problemă cu încrederea în sine. Şi nu mă refer la modul în care a lovit mingea, ci la emoţii. Mă aşteptam să strige când câştigă unele puncte. Chiar dacă e 2-0 la seturi pentru adversar, trebuie să strigi "C'mon" când faci puncte, îi arăţi că eşti prezent, că ai încredere în tine. Nu a făcut asta în niciun moment şi asta mă îngrijorează. E a treia finală de Grand Slam pe care o pierde şi nu va fi mai uşor de acum înainte pentru el. A fost prea pasiv", a spus şi Wilander.
Opiniile celor doi experţi Eurosport par să confirme într-o oarecare măsură ce anticipa Arnaud Clement, finalistul de la Australian Open 2021, înainte de meci. Fostul jucător francez a opiniat că Sascha nu doar că nu va avea vreo şansă să îl învingă pe Sinner, dar nu va câştiga niciodată vreun Grand Slam.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo