Jannik Sinner, reacție emoționantă despre despărțirea de Daren Cahill, după calificarea în turul 3 la Australian Open
Publicat 16/01/2025 la 16:29 GMT+2
Jannik Sinner s-a calificat în turul 3 la Australian Open, după ce l-a învins în 4 seturi pe australianul Tristan Schoolkate, scor 4-6, 6-4, 6-1, 6-3. La conferința de presă, liderul ATP a vorbit despre faptul că se va despărți de Darren Cahill, care a decis să se retragă la finalul sezonului. Sinner l-a elogiat pe australian, dar a menționat că mai au împreună multe de realizat împreună.
Sinner recovers from bad start to beat Schoolkate - Australian Open highlights
Sursa video: Eurosport
Jannik Sinner și-a început cursa de apărare a titlului la Australian Open cu o victorie în minim de seturi în fața chilianului Nicolas Jarry, dar în turul secund le-a dat ceva emoții fanilor săi. Liderul ATP s-a duelat cu Tristan Schoolkate (173 ATP), un australian intrat pe tabloul principal datorită unui wild-card, iar jocul său a suferit mult în prima parte.

Toată emoția de la Australian Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Favoritul gazdelor a făcut un meci mare timp de o oră și jumătate, câștigând primul set și stând aproape de adversar până la 4-4 în actul secund. Sinner a câștigat apoi două game-uri la rând și de acolo s-a descătușat, impunându-se în final cu 4-6, 6-4, 6-1, 6-3, după aproape 3 ore de joc.
La conferința de presă de după meci, Jannik nu a avut multe să-și reproșeze, subliniind că australianul a jucat la un nivel fantastic, iar faptul că nu l-a cunoscut prea bine până azi i-a creț multe dificultăți.
"Am simțit că joacă un tenis grozav, mai ales în primul set. Timp de un set și jumătate a servit mult mai bine decât mine. Avea un nivel fantastic de tenis. Nu l-am cunoscut prea bine ca jucător, așa că a fost complicat pentru mine. A produs un nivel de tenis mai mare decât al meu pentru o oră, așa că a fost un meci greu de câștigat. Sunt mulțumit de modul în care am gestionat această situație și sunt fericit că am avansat în turneu, a fost un meci greu", a spus Sinner.
Jannik Sinner a vorbit despre despărțirea de Darren Cahill, după calificarea în turul 3 la Australian Open
Liderul mondial a fost rugat să vorbească și despre iminenta despărțire de Darren Cahill. Antrenorul australian a decis că acesta e ultimul an în care va rămâne în echipa lui Sinner. Cahill se va retrage din antrenorat la finalul sezonului, urmând a se dedica mai mult familiei. Jannik a vorbit la superlativ despre omul care l-a condus către performanțe fantastice, dar a subliniat că nu se gândește de acum la momentul despărțirii, pentru că mai are multe de realizat alături de Darren.
"Darren mi-a oferit o mulțime de lucruri. Un an este foarte mult, mai sunt multe de realizat și nu vreau să vorbesc prea mult despre retragerea lui. Mă simt foarte, foarte norocos, precum și foarte fericit, să fiu ultimul său jucător antrenat de el în circuit. A fost un antrenor incredibil, precum și o persoană incredibilă, nu numai pentru mine, ci și pentru toți jucătorii cu care a colaborat anterior. Sper să avem un sezon frumos împreună și vom vedea ce ne rezervă viitorul. Are o familie frumoasă, are multe lucruri de făcut după munca lui în lumea tenisului Anul este încă lung, vrem să ne bucurăm.", a adăugat italianul.
Jannik Sinner va avea o zi de pauză și va reveni pe teren sâmbătă, când îl va întâlni în turul 3 de la Australian Open pe Marcos Giron (46 ATP). Americanul de 31 de ani nu câștigase niciun meci la "Openul Vesel" până în acest an și va juca abia pentru a 3-a oară în carieră în turul 3 la un Grand Slam, fază pe care a atins-o în două rânduri la Roland Garros, în 2021 și 2023. Sinner și Giron s-au mai întâlnit o singură dată în circuit, la Mastersul de la Shanghai din 2023, când italianul s-a impus în minim de seturi.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo