Omul clasat pe 6 ATP în vară, eliminat la Australian Open în turul secund
Publicat 16/01/2025 la 07:31 GMT+2
Miomir Kecmanovic, numărul 51 ATP, a reușit surpriza pe tabloul masculin de la Australian Open, eliminându-l în turul secund pe Hubert Hurkacz, cap de serie 18 și fost semifinalist de Grand Slam.
Hubert Hurkacz v Miomir Kecmanovic - Australian Open highlights
Sursa video: Eurosport

Banner Casa Pariurilor
Credit imagine: Getty Images
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Fost număr 6 ATP în vară, Hurkacz a avut un final de 2024 complicat, marcat de o accidentare, dar a revenit în forță, formându-și o echipă puternică, după modelul Sinner (a apelat la doi antrenori, ambii cu nume, Ivan Lendl și Nicolas Massu).
Hubert a avut prestații solide la United Cup, unde a jucat finala, astfel că venea la Melbourne cu așteptări mari, mai ales că anul trecut reușise aici sfert de finală. Și, judecând după cum a jucat în primul tur, când l-a învins în minimum de seturi pe Griekspoor, existau toate premisele pentru un turneu lung în contul lui Hurkacz.
Doar că acesta a fost de nerecunoscut azi, în duelul cu Kecmanovic, care a făcut una dintre cele mai bune partide ale carierei. E adevărat, asta și în condițiile în care Hurkacz a acuzat probleme la piciorul stâng, cerând intervenția terapeutului. Sârbul a greșit extrem de puțin (doar 12 neforțate) și i-a oferit adversarului doar două șanse de break, ambele salvate. Deși Hurkacz e unul dintre cei mai buni jucători la serviciu, Miomir l-a dominat și la acest capitol: nu a comis nicio dublă și a câștigat 78% din punctele jucate cu prima minge (doar 77% pentru polonez).
Kecmanovic, victorie neașteptat de ușoară în fața lui Hurkacz, la Australian Open
În consecință, victoria est-europeanului de 25 de ani a venit firesc în contextul jocului, mai ușor decât își imagina probabil oricine: 6-4, 6-4, 6-2, după doar o oră și 48 de minute.
Rezultatul de azi a fost cu atât mai surprinzător cu cât Miomir venea după un maraton de peste 3 ore și jumătate în turul 1, contra conaționalului Lajovic, când a fost cu "spatele la zid", impunându-se în cele din urmă dramatic.
Acest succes îl aduce pe Miomir la doar un meci distanță de egalarea celor mai bune performanțe din carieră într-un Grand Slam, în 2022 și 2024 sârbul reușind să intre în a doua săptămână de concurs (de fiecare dată s-a oprit în optimi, eliminat de Monfils, respectiv Alcaraz).
Pentru a se califica în turul 4 la ediția din acest an, Kecmanovic așteaptă rezultatul duelului Berrettini - Rune, urmând a juca împotriva învingătorului din acea dispută.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo