Surpriza Australian Open 2025: finalista de anul trecut, eliminată de numărul 97 WTA

Laura Siegemund, numărul 97 WTA, a reuşit marea surpriză de până acum a turneului de la Australian Open, eliminând-o pe Qinwen Zheng, numărul 5 WTA şi finalista de anul trecut. Germanca a reuşit una dintre victoriile carierei, la capătul unei partide în care a jucat perfect punctele mari.

2. Runde: Siegemund stoppt die Olympiasiegerin - Highlights

Sursa video: Eurosport

Banner Casa Pariurilor

Banner Casa Pariurilor

Credit imagine: Getty Images

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Cu doar 5 înfrângeri în ultimele peste 25 de meciuri, Qinwen Zheng, care în primul tur a trecut de Anca Todoni, părea să aibă un traseu facil până în sferturile de finală, acolo unde toţi aşteptau o reeditare a ultimului act de anul trecut, cu Sabalenka.
Doar că sportiva din China, campioană olimpică şi numărul 5 WTA, a avut azi în faţă, în manşa secundă, o jucătoare aflată în formă de graţie. E adevărat, Zheng nu şi-a făcut jocul obişnuit, dar, chiar şi așa, nimic nu diminuează din meritele nemțoaicei Siegemund, care în primul tur a fost la un pas să fie scoasă de Baptiste.

Australian Open: Laura Siegemund, mai concentrată decât finalista de anul trecut, Qinwen Zheng, în punctele mari

Veterana de 36 de ani a fost în control în punctele importante şi, în ciuda faptului că adversara a trimis 11 aşi, s-a dovedit de neperturbat în punctele importante. Diferenţele dintre cele două au fost mici, dar, surprinzător, nemţoaica a fost cea care a găsit calmul şi precizia în momentele de cumpănă. S-a terminat 7-6(3), 6-3 pentru Laura, la capătul a puţin peste două ore de meci, sportiva din vestul Europei prăbuşindu-se la finalul confruntării, nevenindu-i să creadă că la vârsta pe care o are poate produce încă astfel de victorii.
Cu succesul de azi, Siegemund și-a egalat cea mai bună performanță la Australian Open, ea reușind să mai ajungă în turul 3 la antipozi în doar două rânduri, în 2016 și 2023. Cea mai bună performanță din cariera Laurei rămâne sfertul de finală de la Roland Garros 2020, când doar Kvitova a stat între ea și o prezență în "careul de ași" al competiției.
Pentru ocupanta locului 97 WTA urmează un duel cu o rusoaică, în față urmând a-i sta învingătoarea din duelul Pavlyuchenkova - Potapova. În ceea ce o privește pe Qinwen Zheng, aceasta a pierdut peste 1200 de puncte cu această eliminare timpurie și poate coborî pe 7, 8 sau chiar 9, în funcție de ce rezultate obțin jucătoarele din fruntea ierarhiei feminine.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo