Viitorul adversar al lui Djokovic a prins curaj: "Voi intra pe teren știind că am o șansă"
Actualizat 13/01/2025 la 20:57 GMT+2
Portughezul Jaime Faria va disputa meciul carierei sale de până acum, în turul 2 de la Australian Open 2025. Tânărul tenismen îl va înfrunta pe Novak Djokovic pe Arena Rod Laver, dar acesta are încredere în șansa lui și speră să facă un meci memorabil.
Novak Djokovic
Credit imagine: Getty Images
Novak Djokovic a avut un debut probabil mai complicat decât s-ar fi așteptat la Australian Open. Sârbul, care țintește al 11-lea titlu al său de la Melbourne, a pierdut primul act al partidei în fața adolescentului Nishesh Basavareddy, care a reușit să-l domine pe Nole în primul set și jumătate, după cum a recunoscut chiar fostul nr. 1 ATP.

Betano
Credit imagine: Getty Images
Toată emoția de la Australian Open de pe Eurosport se joacă cu BETANO.
Lipsa de experiență și-a spus cuvântul pentru puștiul de 19 ani, care nu a mai putut să-i facă față sârbului în următorarele 3 acte, astfel meciul s-a încheiat cu 4-6, 6-3, 6-4, 6-2 în favoarea acestuia.
După această victorie obținută în fața unui tânăr fără experiență, dar extrem de talentat, Djokovic va da în turul 2 de la Antipozi peste un alt puști promițător, care a înregistrat cel mai bun rezultat al carierei la această ediție de AO.
Citește și:
Djokovic - Faria, în turul 2 de la AO 2025
Jaime Faria a câștigat pentru prima oară în carieră un meci pe tabloul principal al unui turneu de Grand Slam. După ce s-a impus în 3 meciuri din calificări, portughezul l-a surclasat pe rusul Pavel Kotov în mai puțin de două ore.
Sportivul în vârstă de 21 de ani s-a impus în primele două seturi cu același scor, 6-1, după care a urmat un al treilea act mult mai echilibrat. După ce s-a ajuns la 6-5, Faria a făcut singurul break al setului în cel mai important moment, fără să piardă vreun punct în ultimul game al meciului.
În urma unei astfel de evoluții, ocupantul locului 125 ATP are încredere că poate să-i pună probleme chiar și lui Novak Djokovic: "Bineînțeles că mă aștept la un meci greu din toate punctele de vedere, dar să joc împotriva unei legende va fi o experiență unică pentru mine. Mă voi înfrunta cu cel mai bun jucător din toate timpurile în turneul său favorit. Va fi uimitor voi încerca să mă bucur de fiecare moment. Voi intra pe teren știind că am o șansă", a declarat Jaime Faria, citat de Tennis World.
Meciul din turul 2 dintre Novak Djokovic și Jaime Faria se va disputa miercuri, iar ora de start va fi comunicată în decursul zilei de marți de către organizatori.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2223.png)
6
64
6
6
1
77
3
2
Promo
Promo