Djokovic, formidabil! L-a văzut pe Alcaraz la antrenament la Australian Open și i-a dat imediat mesaj: "Drepturi de autor"

Novak Djokovic a comentat cu umor modificările aduse de Carlos Alcaraz serviciului său, după ce a observat asemănările cu propria tehnică. Sârbul a dezvăluit că i-a trimis imediat un mesaj spaniolului, glumind pe seama "drepturilor de autor" și a unui posibil "tribut" pentru fiecare as reușit la Australian Open.

Pedro Martinez - Novak Djokovic - Australian Open Rezumat

Sursa video: Eurosport

Novak Djokovic s-a calificat cu uşurinţă în turul al doilea la Australian Open, luni, la Melbourne, unde ţinteşte un al 25-lea titlu de Grand Slam. În primul său meci în acest sezon, Djokovic, de zece ori câştigător al acestui turneu, l-a învins cu 6-3, 6-2, 6-2 pe spaniolul Pedro Martinez (71 ATP).
După meci, la conferința de presă, sârbul a demonstrat încă o dată că, dincolo de performanțele incredibile de pe teren, rămâne unul dintre cei mai carismatici și spontani jucători din circuit. Întrebat de noul serviciu al lui Carlos Alcaraz, tehnică despre care mulți specialiști au remarcat asemănările evidente cu cea a campionului de la Belgrad, Nole a reacționat cu mult umor în stilul său caracteristic.

Djokovic, absolut genial. Ce a spus după ce a observat că Alcaraz "i-a copiat" serviciul

"De îndată ce am văzut, i-am trimis un mesaj. I-am spus că trebuie să vorbim despre drepturile de autor", a declarat Djokovic, stârnind zâmbetele jurnaliștilor prezenți la Melbourne. Gluma nu s-a oprit aici. Întâlnirea dintre cei doi la Melbourne i-a oferit sârbului ocazia să continue "negocierile", de această dată față în față.
"Apoi, când l-am văzut aici, i-am spus că trebuie să discutăm și despre procentajul din câștigurile lui. La fiecare as, mă aștept, știi, la un tribut pentru mine. Fiecare as pe care îl reușește aici", a continuat Djokovic, râzând.
Cel mai longeviv lider mondial din istorie a încheiat într-o notă la fel de jovială, lăsând însă loc de interpretări amuzante: "Să vedem dacă se ține de înțelegere", a spus sârbul, zâmbind.
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Meciuri asemănătoare
Promo
Promo