Novak Djokovic, cuvinte superbe pentru Wawrinka, la Australian Open! "Sunt mândru să-l numesc așa"
Stan Wawrinka a pășit ultima dată pe teren la Melbourne. Câștigătorul ediției din 2014 a fost eliminat în turul al treilea, iar Novak Djokovic a avut doar cuvinte de laudă pentru rivalul său din circuit, sârbul transmițând că tenisul are de pierdut odată cu retragerea lui Wawrinka.
Stan Wawrinka - Taylor Fritz - Australian Open Rezumat
Sursa video: Eurosport
Stan Wawrinka a hotărât să se retragă la finalul anului 2026. În mod cert, el va fi invitat la toate cele patru turnee de Grand Slam, iar la Australian Open a făcut o figură frumoasă, ajungând până în turul al treilea.

Casa Pariurilor.
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Novak Djokovic a vorbit despre prietenul său din circuit după ultimul meci al elvețianului la Melbourne. Sârbul a avut doar cuvinte de laudă și l-a elogiat pe Stan, spunând că e mândru să-l poată numi prieten, iar tenisul va pierde odată cu retragerea sa.
"Sunt mândru să-l numesc prieten și rival. Este cineva care m-a inspirat cu siguranță, fără îndoială, prin longevitatea sa și prin devotamentul față de acest sport. Este extrem de pasionat. Faptul că l-am văzut luptând aproape patru ore în ultimul meci jucat în turul al doilea, modul în care a reușit să întoarcă partida… toate acestea sunt o dovadă a carierei sale și a ceea ce a adus pe teren.
Moștenirea lui va rămâne cu siguranță vie pentru multe generații tinere care îl privesc ca pe un model. Este un mare campion, atât pe teren, cât și în afara lui, un tip foarte plăcut. A făcut totul așa cum trebuie. A meritat fiecare aplauz primit la acest turneu. Cred că a fost un Australian Open de rămas-bun pe măsură pentru el. Când va pleca, tenisul va pierde un jucător extraordinar și un om deosebit", a declarat Djokovic la conferința de presă de la Australian Open.
Stan Wawrinka a desfăcut o bere după ultimul meci la Australian Open
Aventura lui Stan Wawrinka la Australian Open s-a încheiat. Elvețianul a bifat o nouă prestație solidă și chiar i-a luat un set lui Taylor Fritz, însă americanul s-a dovedit mult mai bun în final. Astfel, povestea lui Wawrinka la Melbourne și-a consumat ultimul capitol, el fiind ovaționat la sfârșitul meciului, având parte și de un moment special.
Mai mult decât atât, Stan Wawrinka a ținut să recurgă la un gest inedit. Chiar în timpul discursului de pe teren, acesta a dat fuga la bancă pentru a lua două beri pe care le păstra în geantă. Wawrinka i-a oferit una lui Craig Tiley, directorul turneului, apoi a început să bea din propria doză fără să stea pe gânduri, spre deliciul publicului.
Stan Wawrinka a disputat 64 de meciuri la Australian Open pe parcursul carierei, înregistrând un bilanț de 45 de victorii și 19 înfrângeri. Pe lângă titlul cucerit în 2014, veteranul din "Țara Cantoanelor" a bifat și două prezențe în semifinale, în 2015 și 2017.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2026/01/23/image-a28ae34d-b964-4f52-a414-0e1c2cf7899a-85-2560-1440.jpeg)
Mulțumim, "Stan The Man"! Ultimul punct din cariera lui Wawrinka la AO + omagiul adus de fani
Sursa video: Eurosport
Australian Open 2026, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația HBO Max în perioada 18 ianuarie - 1 februarie.
Subiecte asemănătoare
Meciuri asemănătoare
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2201.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/6944.png)
3
4
64
6
6
77
Promo
Promo
/origin-imgresizer.eurosport.com/2025/07/30/image-c20e9bcd-5ac3-4bb3-bf46-2d67f4f41517-68-310-310.jpeg)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2213.png)
/images.sports.gracenote.com/images/lib/basic/geo/country/flag/large/2209.png)