Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Cum au reacționat copiii lui Darren Cahill la victoria lui Nick Kyrgios de la AO: "Au luat-o razna"

Irina Aldea

Publicat 26/01/2020 la 03:07 GMT+2

Darren Cahill, antrenorul Simonei Halep, a vorbit despre efectul pe care-l are Nick Kyrgios asupra tinerei generații.

Nick Kyrgios après sa victoire épique contre Khachanov.

Credit imagine: Getty Images

Nick Kyrgios este ultimul jucător calificat în optimile de la Australian Open, după ce a trecut de Karen Khachanov în urma unei confruntări foarte echilibrate. Australianul a ratat câte o minge de meci în seturile trei și patru, a salvat una în tiebreak-ul setului decisiv (pe serviciul rusului) și s-a impus cu 6-2, 7-6(7), (6),6-7, (7)6-7, 7-6(8) și îl va întâlni în runda următoare pe Rafael Nadal, un duel de neratat.
Partida va avea loc luni la Melbourne. La întâlnirile directe, Kyrgios îl conduce pe iberic cu scorul de 4-3. Din trei confruntări desfășurate pe teren dur, australianul în vârstă de 24 de ani s-a impus în două.

Cum au reacționat copiii lui Darren Cahill la victoria lui Nick Kyrgios

"Cât de bun a fost Nick aseară? Incredibil. M-am bucurat de tenis ieri, am urmărit meciul în camera de hotel. Cei doi copii ai mei, care au 18 și 15 ani, sunt nebuni după Nick, Am un videoclip cu ei de vreo 16 secunde în care privesc ultimele două puncte din acel meci și o iau razna. Sar și se bucură de parcă au câștigat ei turneul. Acesta este efectul pe care Nick îl are asupra tinerei generații. Să-l vezi pe Nick cât de bine s-a descurcat, mai ales pe plan mental, împotriva unui jucător grozav, a fost fantastic", a spus Darren Cahill pentru Wide World of Sports.
Toate meciurile de la Australian Open 2020 vor putea fi urmărite pe Eurosport Player. Cele mai interesante dispute vor fi transmise în exclusivitate pe programele Eurosport și vor avea acoperire și pe eurosport.ro. Vodafone este sponsorul transmisiunilor Eurosport de la turneele de tenis de Grand Slam. Urmărește Australian Open pe Eurosport, acasă prin canalele din grila UPC sau oriunde, pe mobil, prin Vodafone TV.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo