Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Australian Open 2021 | Ce spune Marius Copil despre Daniil Medvedev, pe care l-a învins de două ori

Irina Aldea

Actualizat 21/02/2021 la 10:29 GMT+2

Novak Djokovic și Daniil Medvedev se vor întâlni în finala masculină de simplu la Australian Open 2021, duminică, de la ora 10.30, în direct pe Eurosport 1 și Eurosport Player. Marius Copil a analizat finala masculină în cadrul emisiunii Tennis Today, de pe pagina de Facebook a Eurosport.

Marius Copil

Credit imagine: Getty Images

În finala turneului major de la Antipozi, vom avea parte de un meci în care ambii jucători sunt cotați cu șanse foarte mari la câștigarea titlului. Novak Djokovic a câștigat de fiecare dată trofeul la Melbourne atunci când a ajuns până în semifinale, Australian Open devenind deja "turneul de casă" al sârbului. Pe de altă parte, Daniil Medvedev traversează o formă de joc incredibilă. Rusul a adunat deja 20 de victorii consecutive în circuitul ATP și 12 la rând în fața adversarilor din Top 10.
Australian Open - UNIBET
Novak Djokovic și Daniil Medvedev se cunosc destul de bine. Cei doi au disputat împreună nu mai puțin de șapte partide, sârbul având cu doar o victorie mai mult decât adversarul său din Rusia, care ocupă deja locul 3 ATP în clasamentul live. Cu o victorie duminică, în finală, Medvedev va ajunge chiar pe locul 2 în lume, ceea ce reprezintă fără doar și poate o miză suplimentară. În plus, rusul îl poate egala pe Nole la bilanțul întâlnirilor directe dacă se va impune în ultimul act.

Australian Open 2021 | Ce spune Marius Copil despre Daniil Medvedev, pe care l-a învins de două ori

Marius Copil, care l-a învins pe Daniil Medvedev de două ori în carieră din tot atâtea meciuri disputate, în 2016, a prefațat finala de azi de la Melbourne: "Va fi un meci foarte strâns, probabil vor fi 5 seturi, aș vrea să-l văd pe Medvedev câștigând ca să mai fie și altcineva acolo sus. Abia aștept să înceapă meciul, Daniil nu a mai pierdut de foarte mult timp și va fi interesant de văzut cum va aborda această finală. Am jucat de două ori cu Medvedev și l-am învins, juca foarte variat, mult slice pe rever, aș vrea să mai joc un meci oficial cu el ca să văd ce și-a mai îmbunătățit.
Meciurile fără public sunt ciudate, fiind sportivi de performanță ne dorim să vedem lumea în tribune, ne dorim să facem spectacol, având publicul e clar că suntem motivați mult mai mult. Fără ei, e puțin cam sec. Din fericire, la Australian Open fanii au voie pe arene. Djokovic e la Melbourne ca Rafa la Paris, nu știu dacă va câștiga și de această dată, dar cred că fanii din tribune vor fi împărțiți. Medvedev servește ciudat, își mișcă mereu mâinile diferit pentru a ascunde locul în care urmează să servească. Fiind și înalt, e ușor pentru el să găsească unghiuri mai bune", a spus Marius Copil în cadrul emisiunii Tennis Today, de pe pagina de Facebook a Eurosport.
Despre Simona Halep: "Sunt sigur că Simona va mai câștiga un titlu de Grand Slam. Mi-aș fi dorit să am și eu atitudinea asta a ei, de asta e și cea mai longevivă jucătoare din Top 10, se potrivește, e din Constanța, e foarte constantă. E ca Medvedev, lovește mereu mingea cum trebuie, e foarte frumos de urmărit. Cu Serena nu-mi dau seama ce s-a întâmplat, dar după o pauză atât de lungă să ajungă în sferturi... cred că e un rezultat bun".
O ofertă imbatabilă pentru un tenis care întoarce capete. Aplicația Eurosport Player la 0,99€ pentru o lună.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo