Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Mihaela Buzărnescu, în culmea fericirii după prima victorie din 2021: "Am spart gheața!"

Irina Aldea

Actualizat 11/01/2021 la 17:02 GMT+2

Mihaela Buzărnescu s-a calificat luni în turul al doilea al calificărilor la Australian Open. Miki a declarat că este extrem de fericită că a reuşit să câştige primul meci din septembrie 2019, când a fost nevoită să se oprească din cauza unei accidentări.

Mihaela Buzărnescu

Credit imagine: Twitter

Luni, la Dubai, Mihaela Buzărnescu a obținut prima sa victorie în 16 luni (în al treilea meci jucat în tot acest interval)! Sportiva noastră, favorita numărul 22 în calificările pentru Australian Open, a trecut cu 6-4, 6-3 de Lara Arruabarrena (Spania, 165 WTA), în 80 de minute, salvând trei dintre cele patru mingi de break pe care le-a înfruntat pe serviciu. În continuare, în turul secund al calificărilor, "Miki" o va înfrunta pe americanca Claire Liu (20 ani, 218 WTA), care a trecut cu 7-6(5), 6-2 de olandeza Indy de Vroome.
picture

Eurosport 2021 - Dezlănțuim puterea sportului

Mihaela Buzărnescu este singura reprezentantă a României care a obținut calificarea în turul al doilea al calificărilor. După ce Irina Bara și Gabriela Talabă au fost învinse duminică, luni au pierdut, pe rând, Monica Niculescu (144 WTA) - în fața unei puștoaice de doar 20 de ani, Jaqueline Cristian (168 WTA) - în fața Rebeccăi Marino din Canada și Laura Paar (193 WTA) - în fața reprezentantei Belgiei, Maryna Zanevska (252 WTA).

Mihaela Buzărnescu, în culmea fericirii după prima victorie din 2021

Clasată în prezent pe lcoul 137 WTA, Mihaela Buzărnescu a declarat, luni, că este extrem de fericită că a reuşit să câştige primul meci din septembrie 2019, când a fost nevoită să se oprească din cauza unei accidentări.
"Am spart gheaţa! Primul meci câştigat din septembrie 2019 încoace, când m-am oprit din cauza accidentării. Sunt fericită să fiu din nou în competiţii după ultimele luni de calvar prin care am trecut! Apropiaţii mei ştiu şi mă bucur enorm că m-au ajutat sa trec peste. Orice meci e bine venit pentru mine şi sper să mă sustineţi în continuare şi la bine şi la rău", a scris Buzărnescu pe rețelele de socializare.
Australian Open se va desfășuta în perioada 8 - 21 februarie 2021, în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo