Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Anett Kontaveit, după înfrângerea dură în fața Simonei Halep la AO: "Nu m-am așteptat la asta"

Irina Aldea

Actualizat 29/01/2020 la 06:17 GMT+2

Anett Kontaveit, adversara Simonei Halep din sferturile de finală de la Australian Open, a vorbit la Melbourne despre înfrângerea drastică pe care a înregistrat-o miercuri în Australia.

Halep

Credit imagine: Getty Images

Simona Halep, a treia jucătoare a lumii, s-a calificat în semifinale la Australian Open după ce a învins-o în doar 53 de minute de joc pe estona Anett Kontaveit, locul 31 WTA, scor 6-1, 6-1. Campioana noastră a avut o evoluție excelentă, în care a dominat de la un capăt la celălalt partida din sferturile de finală. Important de menționat este că Simona nu a cedat niciun set până în această fază a competiției și și-a crescut nivelul de joc treptat de la meci la meci.
Estona în vârstă de 24 de ani și-a cedat serviciul la Melbourne de cinci ori și nu a putut găsi soluție la niciuna dintre loviturile Simonei Halep, care a jucat un tenis impecabil, fără să-i ofere adversarei șansa de a reintra în meci. Pentru Kontaveit, aceasta a fost prima dată când se calificase într-un sfert de finală la un turneu de Grand Slam.

Anett Kontaveit, după înfrângerea cu Simona Halep

Simona a jucat un meci incredibil. Am încercat să fac totul, dar ea a fost pur și simplu prea puternică azi. Nu am putut găsi arma împotriva ei. Desigur, știam că e o jucătoare fantastică, însă a fost greu, loviturile mele nu au fost atât de eficiente cum ar fi fost probabil împotriva altor jucătoare. Nu știu dacă m-am așteptat la asta. Știam că ea este incredibil de rapidă, dar am fost puțin surprinsă de cât de agresiv a putut juca, m-a făcut să mă mișc atât de mult"
Simona Halep o va întâlni în penultimul act la Melbourne pe Garbine Muguruza, locul 32 WTA, care a trecut în sferturile de finală de Anastasia Pavlyuchenkova, scor 7-5, 6-4, la capătul unui meci care a durat două ore și 3 minute de joc. Iberica a trecut la Australian Open până în prezent de Rogers, Tomljanovic, Svitolina, Bertens și Pavlyuchenkova.
Toate meciurile de la Australian Open 2020 vor putea fi urmărite pe Eurosport Player. Cele mai interesante dispute vor fi transmise în exclusivitate pe programele Eurosport și vor avea acoperire și pe eurosport.ro. Vodafone este sponsorul transmisiunilor Eurosport de la turneele de tenis de Grand Slam. Urmărește Australian Open pe Eurosport, acasă prin canalele din grila UPC sau oriunde, pe mobil, prin Vodafone TV.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo