Eurosport
Preview Australian Open 2020 | Primul mare turneu al anului, în direct pe Eurosport
De
Publicat 02/01/2020 la 13:25 GMT+2
Primul turneu de Grand Slam al anului va debuta pe 20 ianuarie la Melbourne, în direct pe Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport Player.
Eurosport
Credit imagine: Eurosport
Așa cum ne-am obișnuit deja, primul mare turneu de Grand Slam al noului sezon competițional va debuta la Melbourne, cu Australian Open. Din 20 ianuarie până pe 2 februarie se va desfășura cea de-a 108-a ediție a turneului de la Antipozi, a 52-a în Era Open. Campionii en-titre la competiția din Australian sunt Novak Djokovic (l-a învins pe Rafael Nadal în 2019) și Naomi Osaka (a învins-o pe Petra Kvitova în 2019).
Cel mai așteptat turneu de la începutul lui 2020 va găzdui competiția pe 25 de terenuri, principalele arene ale complexului de la Melbourne Park fiind Rod Laver Arena, Hisense Arena și Margaret Court Arena. De asemenea, organizatorii au îmbunătățit ceea ce era cunoscut drept terenul numărul doi al complexului, acum fiind denumită 1573 Arena.
Programul turneului
În perioada 14-18 ianuarie vor avea loc partidele din calificări. Joi, pe 16 ianuarie, va avea loc tragerea la sorți a tablourilor principale, iar pe 18, în ultima zi de caliicări, va avea loc Kids Day. Acțiunea principală va debuta pe 20 ianuarie, iar partidele din primul tur se vor desfășura pe 20 și pe 21.
Miercuri și joi vor avea loc meciuri din turul al doilea, iar vineri și sâmbătă partide din turul al treilea. Duminică și luni vor avea loc optimile de finală, marți și miercuri sferturile de finală, iar joi, pe 30 ianuarie vor avea loc semifinalele feminine, dar și o semifinală masculină. Vineri, pe 31 ianuarie, va avea loc cealaltă semifinală masculină și finala de dublu feminină. Sâmbătă, pe 1 februarie, va avea loc finala feminină, iar pe 2 finala masculină de simplu, dar și de dublu.
Distribuția punctelor în funcție de rundă
Pentru o victorie în turul inaugural, un jucător/o jucătoare primește 10 puncte, iar pentru turul secund 45 de puncte (ATP)/70 de puncte (WTA). În turul al treilea, un jucător primește 90 de puncte, în timp ce o jucătoare primește 130 de puncte. Pentru o victorie în optimile de finală, un jucător va primi 180 de puncte, în timp ce o jucătoare va primi 240 de puncte.
Pentru victorie în sferturile de finală, un jucător primește 360 de puncte, iar o jucătoare va primi 430 de puncte. Pentru semifinală, un jucător va primi 720 de puncte, în timp ce o jucătoare primește 780 de puncte. Finaliștii vor primi 1200 de puncte (ATP) și 1300 (WTA). Campionii primesc câte 2000 de puncte.
Premii istorice la ediția din 2020
Primul turneu de Grand Slam al sezonului va oferi premii în valoare totală de 49,1 milioane dolari americani, în creştere cu 13,6% faţă de ediţia precedentă. Campionii din 2020, la masculin şi feminin, vor pleca acasă cu câte un cec în valoare de 2,84 milioane dolari, în timp ce finaliştii vor încasa câte 1,42 milioane dolari.
Semifinaliştii vor fi recompensaţi la rândul lor cu câte 719.000 dolari, în timp ce jucătorii de pe tabloul principal eliminaţi în primul tur vor primi câte 62.000 dolari. Nici jucătorii şi jucătoarele care vor părăsi turneul de la antipozi după primul tur al calificărilor nu vor pleca acasă cu mâna goală, ci cu câte un cec de 13.800 dolari, o creştere de 33% faţă de ediţia precedentă.
Români la Australian Open 2020
Lista jucătorilor care sunt direct acceptați pe tablourile principale de la Australian Open 2020 a fost alcătuită în baza clasamentului mondial de pe data de 9 decembrie. România are la ediția de anul acesta doar trei jucătoare direct acceptate pe tabloul principal - Simona Halep, Sorana Cîrstea și Irina Begu (datorită retragerii Verei Zvonareva). Totuși, câteva modificări ar mai putea interveni în cazul retragerilor de ultim moment. Pe tabloul principal masculin, România nu are niciun reprezentant. Marius Copil va disputa calificările.
La ediția de anul trecut, organizatorii turneului Australian Open au decis introducerea super tie-break-ului în setul decisiv, la scorul de 6-6, în al cincilea set la băieţi, respectiv în al treilea la fete, pentru a scurta meciurile. Câştigător ar urma să fie declarat primul jucător/jucătoare care ajunge la zece puncte în super-tie-break. Organizatorii speră astfel să evite partidele precum cea a Simonei Halep din 2018, când românca a jucat trei ore şi 45 de minute împotriva americancei Lauren Davis, setul decisiv terminându-se cu 15-13.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen, din cauza refuzului Telekom de a continua parteneriatul cu noi. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo