La aproape 39 de ani, Serena Williams rămâne un model și o sursă de inspirație pentru toți. Americanca a fost eliminată în turul trei de la Australian Open de Wang, scor 4-6, 7-6(2), 5-7, dar atitudinea avută ulterior ne-a demonstrat tuturor de ce a ajuns să fie privită drept cea mai mare jucătoare de tenis din istorie.
La o vârstă în care cei mai mulți dintre sportivi s-au retras sau se mărginesc să fie mulțumiți cu faptul că încă reușesc să facă față printre tineri, Serena are o mentalitate total diferită. Prima reacție de după înfrângerea de la Melbourne spune totul despre cât de mult își dorește deținătoarea a 23 de Grand Slamuri să își mai treacă în palmares încă un trofeu major.
"Cu siguranță că primul lucru pe care îl voi face mâine va fi să mă antrenez, pentru a nu mi se mai întâmpla un lucru similar în viitor", a spus Serena după ce a pierdut cu Wang.
Australian Open
Calculele antrenorului lui Djokovic: Federer nu mai câștigă vreun Grand Slam, marele pericol e Nadal
22/02/2021 LA 06:46
Ultimul Grand Slam câștigat de Serena datează din 2017, când era însărcinată în 8 săptămâni. Atunci, sportiva din SUA și-a trecut în palmares al 7-lea Australian Open al carierei.
Interesant e că adversara de azi, Wang, i-a ieșit în cale și anul trecut la US Open. Atunci Serena s-a impus cu 6-1, 6-0 în 44 de minute, chinezoaica reușind să câștige doar 15 puncte.
55 de erori neforțate a făcut Serena Williams azi, motiv pentru care e decisă să muncească și mai mult la antrenamente, pentru a fi sigură că nu se mai confruntă cu situații similare în viitor.

Cât de aproape e retragerea pentru Serena Williams?

Cât de lungă va mai fi cariera Serenei nu știm în acest moment, mai ales că, întrebată de jurnaliști dacă în 2021 va fi din nou prezentă la Australian Open, fostul număr unu mondial a răspuns: "Vom vedea".
Serena are cu siguranță toate motivele să fie supărată pe modul în care a jucat astăzi, mai ales că după ce a reușit să revină în meci, câștigând al doilea set, adversara a fost pe buza prăpastiei.
După al doilea set am fost extrem de confuză, dar mi-am spus că trebuie să mă concentrez în continuare pe fiecare punct. Am încercat să nu mă mai gândesc la scor | Wang Qiang
În optimile de finală, Wang - care va juca în premieră într-o fază atât de avansată la Australian Open - o va întâlni pe sportiva din Tunisia Ons Jabeur, care a trecut de Caroline Wozniacki cu 7-5, 3-6, 7-5 (a fost ultimul meci din cariera danezei).
Toate meciurile de la Australian Open 2020 vor putea fi urmărite pe Eurosport Player. Cele mai interesante dispute vor fi transmise în exclusivitate pe programele Eurosport și vor avea acoperire și pe eurosport.ro. Vodafone este sponsorul transmisiunilor Eurosport de la turneele de tenis de Grand Slam. Urmărește Australian Open pe Eurosport, acasă prin canalele din grila UPC sau oriunde, pe mobil, prin Vodafone TV.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Australian Open
Uimitor: Djokovic a jucat cu ruptură la Australian Open. Mesaj pentru cei care îl acuză că a mimat
22/02/2021 LA 06:20
Australian Open
Tsitsipas, după eliminarea de la Melbourne: "Medvedev te păcălește des. Azi parcă am jucat cu Isner"
19/02/2021 LA 14:53