Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Federer a dat verdictul: "Nadal și Djokovic vor câștiga mai multe Grand Slamuri decât mine"

Cristian Mihală

Actualizat 17/01/2020 la 08:01 GMT+2

Roger Federer, unul dintre cei mai mari sportivi din istorie, e conștient că atât Rafael Nadal, cât și Novak Djokovic îl vor întrece la numărul de turnee de Grand Slam câștigate. Elvețianul nu are însă nimic să își reproșeze: a avut o carieră fabuloasă și va rămâne poate cel mai iubit jucător din istoria tenisului.

Rafa Nadal, Roger Federer and Novak Djokovic

Credit imagine: Eurosport

Cu 20 de Grand Slamuri în palmares, Federer continuă să joace tenis la nivel înalt chiar dacă în acest an va împlini 39 de ani. La Wimbledon, anul trecut, a avut două mingi de meci pentru al 21-lea turneu de Mare Șlem al carierei, însă Djokovic a avut nervii tari și s-a impus, în cele din urmă, după cea mai dramatică finală din ultimul deceniu.
Nole a ajuns atunci la borna cu numărul 16, pentru ca doar câteva luni mai târziu marele rival al lui "FedEx", Rafa Nadal, să își treacă în vitrină Grand Slamul cu numărul 18. Cei doi titani au câștigat, de altfel, toate turneele de Grand Slam de anul trecut, astfel că Federer e conștient că dominația lor se va traduce în depășirea recordului său în privința numărului de turnee de Mare Șlem câștigate.
Înainte de startul Australian Open - acolo unde Novak Djokovic e marele favorit (are 7 turnee la Antipozi, cele mai multe din istorie -, elvețianul a vorbit despre bornele din tenis.
"După cum stau lucrurile, acest lucru se va întâmpla, Rafa și Nole vor câștiga mai multe Grand Slamuri decât mine. Pentru că sunt atât de buni. Sezonul care a trecut, 2019, a arătat că mai urmează multe alte turnee importante pe care ei le vor câștiga. Dar este ok, despre asta este sportul, mereu se depășesc recorduri, de aceea e atât de frumos. Am avut momentele mele, am spus mereu că orice Grand Slam peste borna 15 (n.r. turneul care a însemnat depășirea recordului lui Pete Sampras) e un bonus. Mai ales după accidentarea la genunchi, din 2016. Speram atunci să mai fiu în stare să câștig un Grand Slam și, iată, am luat încă trei. Trei turnee incredibile", a spus Federer, citat de Associated Press.

Ce a simțit Federer când i-a depășit recordul lui Sampras

Wimbledon 2009 a fost momentul care a marcat un record ce nu părea în urmă cu două decenii accesibil cuiva în viitorul apropiat: depășirea recordului lui "Pistol" Pete Sampras, care cucerise 14 Grand Slamuri.
Dar Federer a reușit acest lucru, după o finală epică - 5-7 7-6 7-6 3-6 16-14 cu Roddick -, chiar sub privirile marelui campion american.
"Să știți că nu e atât de confortabil să depășești recorduri. Țin minte că, la Grand Slamul cu numărul 15, Pete era în tribună, mă privea. Nu mi-am propus niciodată să îi depășesc recordul, dar acest lucru s-a întâmplat. Chiar dacă pe moment nu a fost cel mai plăcut moment, astfel de clipe rămân în istoria sportului", a mai spus elvețianul.
Swiss Maestro promite să strălucească și la Australian Open, dar misiunea lui e una extrem de complicată. E pe aceeași jumătate de tablou cu Djokovic, dar până în semifinale va avea mult de furcă împotriva unor jucători din tânăra generație, precum Hurkacz, Shapovalov sau Berretini.

Traseul virtual al lui Federer la Australian Open 2020

  • Turul 1 - Johnson
  • Turul 2 - Krajinovic
  • Turul 3 - Hurkacz
  • Optimi - Shapovalov/Dimitrov
  • Sferturi - Berretini
  • Semifinale - Djokovic
  • Finală - Nadal/Medvedev/Thiem
Toate meciurile de la Australian Open 2020 vor putea fi urmărite pe Eurosport Player. Cele mai interesante dispute vor fi transmise în exclusivitate pe programele Eurosport și vor avea acoperire și pe eurosport.ro.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo