Sportiva din Kazakhstan a reușit surpriza azi, la Melbourne, eliminând-o pe Danielle Collins, o jucătoare în formă, care anul trecut la Antipozi reușea o semifinală. Putintseva a trecut cu 6-4, 2-6, 7-5 de americancă și e extrem de încrezătoare în propriile forțe înainte de confruntarea cu Halep.
Simona și Yulia nu s-au m-ai întâlnit până acum în circuitul WTA, însă cele două sunt prietene foarte bune în afara terenului, după cum chiar Halep a recunoscut.
"E o fată foarte drăguță, vorbim tot timpul când ne vedem. O să fie o luptă mare. Dar o să fiu pregătită", a spus Halep.
Tenis
Mesaj emoționant al lui Darren Cahill după despărțirea de Simona Halep! Ce a postat antrenorul
ACUM 7 ORE

Halep, cuvinte frumoase la adresa lui Dart: "E foarte inteligentă"

Întrebată de disputa de azi, împotriva lui Dart, o altă sportivă pe care nu o mai întâlnise, Halep a spus: "Nu am mai jucat împotriva ei, a fost greu să simt ritmul. Lovește tare și schimbă unghiurile, dar am reușit în cele din urmă să câștig. Știam că e foarte inteligentă pe teren, așa că am făcut pasul în față și am lovit mingea cu înălțime".
De la 5-1 în setul secund, Halep s-a relaxat, iar adversara, conștientă că nu mai are nimic de pierdut, a început să lovească fără presiune. În acest context, Dart s-a apropiat la 4-5 și a fost foarte aproape să îi dea emoții campioanei noastre.
"E plăcut pentru spectatori, dar nu și pentru noi, pentru că vrem să închidem meciurile cât mai repede. Din fericire, am reușit să mă adun și să câștig", a spus Halep, întrebată de revenirea sportivei din Marea Britanie.
Aici ai imagini de la disputa Halep - Dart

Slideshow

Simona Halep vs Harriet Dart turul 2 la Australian Open

11 imagini

Toate meciurile de la Australian Open 2020 vor putea fi urmărite pe Eurosport Player. Cele mai interesante dispute vor fi transmise în exclusivitate pe programele Eurosport și vor avea acoperire și pe eurosport.ro. Vodafone este sponsorul transmisiunilor Eurosport de la turneele de tenis de Grand Slam. Urmărește Australian Open pe Eurosport, acasă prin canalele din grila UPC sau oriunde, pe mobil, prin Vodafone TV.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Tenis
"M-a luat prin surprindere!" Ce a spus Ilie Năstase despre despărțirea dintre Simona Halep și Cahill
ACUM 10 ORE
Tenis
Reacția presei internaționale după ce Simona Halep și-a anunțat despărțirea de Darren Cahill
ACUM 13 ORE