Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Salt impresionant pentru Muguruza în clasamentul WTA. Cum va arăta TOP 10 mondial de luni

Cristian Mihală

Publicat 30/01/2020 la 14:11 GMT+2

Garbine Muguruza și-a asigurat un salt important la capătul Australian Open. Jucătoarea din Spania, care a eliminat-o pe Halep în semifinale, scor 7-6, 7-5, va reveni între primele 20 din lume.

Garbine Muguruza | Tennis | ESP Player Feature

Credit imagine: Getty Images

După o perioadă grea, în care a dispărut din elita tenisului feminin, Garbine a arătat fantastic la Melbourne, cu precădere în a doua săptămână, când au început meciurile cu adevărat grele. Aflată la prima sa finală de Grand Slam de la Wimbledon 2017, Muguruza, care se afla înainte de Australian Open pe poziția 32, are garanția că va reveni între primele cele mai bune 20 de jucătoare ale lumii.
Mai exact, punctele aferente finalei o vor propulsa până pe locul 16 în lume, urmând a avea un total de 2527 puncte. În cazul în care se impune în ultimul act, saltul va fi și mai spectaculos: dubla câștigătoare de Grand Slam va urca până pe locul 12, cu 3227 puncte.
"Nu îmi vine să cred că Garbine a ajuns să nu fie cap de serie la acest turneu. Sunt foarte mândru de revenirea ei în elită și sunt convins că mai poate câștiga 2-3 Grand Slamuri în carieră. Este o jucătoare care are toate calitățile să fie numărul 1 WTA", a spus Mats Wilander, după victoria ibericei în fața Simonei Halep.
De menționat că și adversara din ultimul act, Sofia Kenin va urca în clasament, urmând a ocupa cea mai bună poziție indiferent de deznodământul finalei. În cazul în care pierde meciul cu Muguruza, Sofia va fi a 9-a în ierarhia mondială, dar o victorie o va aduce până pe locul 7 WTA.

Așa va arăta, de luni, clasamentul WTA

1. Ashleigh Barty - 8367
2. Simona Halep - 6101
3. Karolina Pliskova - 5290
4. Elina Svitolina - 4775
5. Belinda Bencic - 4675
6. Bianca Andreescu - 4665
7. Kiki Bertens - 3965
8. Serena Williams - 3915
9. Sofia Kenin - 3795
10. Naomi Osaka - 3626
Finala Sofia Kenin - Garbine Muguruza se va juca sâmbătă, în direct pe Eurosport 1 și pe Eurosport Player.
Toate meciurile de la Australian Open 2020 vor putea fi urmărite pe Eurosport Player. Cele mai interesante dispute vor fi transmise în exclusivitate pe programele Eurosport și vor avea acoperire și pe eurosport.ro. Vodafone este sponsorul transmisiunilor Eurosport de la turneele de tenis de Grand Slam. Urmărește Australian Open pe Eurosport, acasă prin canalele din grila UPC sau oriunde, pe mobil, prin Vodafone TV.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo