Simona Halep, în culmea fericirii, după ce şi-a luat revanşa cu Swiatek. Anunţul făcut la Eurosport
Publicat 14/02/2021 la 11:19 GMT+2
Simona Halep a trecut în sferturile de finală ale Australian Open, după ce a învins-o în optimi pe Iga Swiatek, cu 3-6, 6-1, 6-4. Halep va juca în sferturi cu fostul număr 1 mondial, Serena Williams.
Simona Halep, în meciul cu Iga Swiatek
Credit imagine: Eurosport
Românca se află la al 5-lea sfert la Melbourne, iar victoria sa e cu atât mai importantă cu cât în faţă i-a fost Swiatek, învingătoarea de la Roland Garros. În toamnă, poloneza i-a cedat doar trei gameuri româncei, la Paris, astfel că partida avea o miză dublă pentru Simo.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2021/02/09/2989473.jpg)
Australian Open - UNIBET
Credit imagine: Eurosport
Halep, după victoria cu Swiatek, de la Australian Open
La final, în cubul Eurosport, reprezentanta noastră a analizat la cald partida. Halep a fost în special mulţumită de serviciul său şi e extrem de bucuroasă că stă bine şi la capitolul fizic.
"O să mă bucur foarte mult de acest succes. La Roland Garros nu am fost în meci, astfel că această victorie e cu atât mai importantă. Am servit bine, am progresat la acest capitol. Nu servesc foarte puternic, dar am constanţă, variez mult, reuşesc să găsesc unghiuri bune", a explicat Simona, în cubul Eurosport, pentru ca apoi să explice că problemele medicale avute acum câteva zile sunt istorie. A fost vorba doar de o durere cauzată de frigul din acea zi. "Fizic sunt ok, nu mă pot plânge. Am lucrat mult acasă din punct de vedere fizic. Sunt puţin obosită, dar e normal. Sunt relaxată, concentrată, voi încerca să mă recuperez cât mai bine pentru următorul meci", a mai spus românca.
Marţi, Simona Halep va da piept cu Serena Williams, sportiva care a câştigat de 7 ori titlul la Australian Open (2003, 2005, 2007, 2009-2010, 2015 şi 2017), record în Era Open. Ea se află pentru a 20-a oară pe tabloul principal de la Melbourne, o singură sportivă activă fiind prezentă de mai multe ori la Antipozi: sora sa, Venus.
9-3 este scorul întâlnirilor directe Serena Williams - Simona Halep. La ultimul duel, însă, sportiva noastră a făcut meciul carierei: s-a impus categoric, scor 6-2, 6-2, în finala de la Wimbledon 2019.
O ofertă imbatabilă pentru un tenis care întoarce capete. Aplicația Eurosport Player la 0,99€ pentru o lună.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo