Pe locul 8 WTA, Serena începuse perfect acest sezon. Cedase un singur set în 7 meciuri, impunându-se la Auckland, astfel că cei mai mulți dintre specialiști o considerau marea favorită la Melbourne, turneu pe care îl câștigase anterior de 7 ori.
După trei finale de Grand Slam pierdute, după nașterea fetiței sale, sportiva din SUA părea că a revenit în sfârșit la cel mai înalt nivel și țintea recordul all-time de turnee de Mare Șlem deținut de Margaret Court (24).
Dar Serena a oferit cea mai mare surpriză de la Australian Open, fiind învinsă astăzi total neaștepta. E pentru prima oară din 2006 când americanca e eliminată în prima săptămână a unui turneu de Grand Slam disputat pe hard.
Australian Open
Calculele antrenorului lui Djokovic: Federer nu mai câștigă vreun Grand Slam, marele pericol e Nadal
22/02/2021 LA 06:46
Williams s-a învins singură, în condițiile în care a greșit enorm de mult. Adversara a trebuit doar să își facă jocul de regularitate și să aștepte erorile Serenei. Și acestea au venit: 55 de erori neforțate (față de 20, cât a avut jucătoarea din China).
În optimile de finală, Wang - care va juca în premieră într-o fază atât de avansată la Australian Open - o va întâlni pe sportiva din Tunisia Ons Jabeur, care a trecut de Caroline Wozniacki cu 7-5, 3-6, 7-5 (a fost ultimul meci din cariera danezei).
108-5 era raportul victorii/înfrângeri al Serenei Williams în prima săptămână la turneele de Grand Slam disputate pe suprafață rapidă.
Toate meciurile de la Australian Open 2020 vor putea fi urmărite pe Eurosport Player. Cele mai interesante dispute vor fi transmise în exclusivitate pe programele Eurosport și vor avea acoperire și pe eurosport.ro. Vodafone este sponsorul transmisiunilor Eurosport de la turneele de tenis de Grand Slam. Urmărește Australian Open pe Eurosport, acasă prin canalele din grila UPC sau oriunde, pe mobil, prin Vodafone TV.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Australian Open
Uimitor: Djokovic a jucat cu ruptură la Australian Open. Mesaj pentru cei care îl acuză că a mimat
22/02/2021 LA 06:20
Australian Open
Tsitsipas, după eliminarea de la Melbourne: "Medvedev te păcălește des. Azi parcă am jucat cu Isner"
19/02/2021 LA 14:53