Medvedev e într-o formă fantastică, ultima înfrângere suferită având loc tocmai în octombrie 2020, la Viena, cu Kevin Anderson. De atunci, Daniil a câștigat Turneul Campionilor, înregistrând în această perioadă 19 succese la rând.
https://i.eurosport.com/2021/02/09/2989473.jpg
Azi, cu Tsitsipas, un adversar redutabil, care venea plin de încredere după ce a întors meciul cu Nadal, rusul a fost impecabil. A servit 17 ași și a reușit 46 de lovituri direct câștigătoare, în condițiile în care adversarul, cunoscut pentru jocul ofensiv, a putut să trimită doar 19 winners.
Tenis
Scandalul pauzelor de vestiar a împărțit circuitul în 2 tabere: "E la modă să te plângi ca Murray!"
ACUM 19 ORE
La final, Mats Wilander a analizat jocul numărului 4 mondial și s-a declarat impresionat de defensiva și de tactica acestuia.
"Publicul a fost de partea lui Tsitsipas, dar Medvedev nu l-a lăsat să repete meciul cu Nadal. A jucat mult timp aproape de perfecțiune. Lungimea loviturilor lui a fost impresionantă. Atât cu forehandul, cât și cu backhandul. L-a ținut pe Tsitsipas mult în spate, foarte rar a venit grecul în spate. Nu a avut cum. Reverul lui în lung de linie e o lovitură despre care nu am vorbit suficient. E comparabil cu al lui Novak Djokovic. Trebuie să vorbim și despre serviciul lui Medvedev, care a funcționat impecabil azi. E imposibil să știi unde servește", a spus Mats, în cubul Eurosport.

Novak Djokovic - Daniil Medvedev, marea finală de la Australian Open

În privința finalei de duminică, unde Medvedev îl va întâlni pe liderul mondial, Novak Djokovic, Mats crede că Medvedev va face tot posibilul să nu îi dea ritm sârbului. Presiunea e pe Nole, care are 8 finale la Melbourne, toate câștigate. În plus, el știe că șansele să îi ajungă pe Nadal și Federer la numărul de GS-uri câștigate devin tot mai puține, astfel că va evolua sub o apăsare deosebită.
"Novak e mai încrezător că poate bate, Medvedev se va bucura mai mult de meci în sine. Și el are mare încredere. Cred că își va dori să îl vadă pe Nole frustrat pe teren, aici poate fi cheia, să îl scoți pe Djokovic din zona de confort", a mai spus Mats
Djokovic și Medvedev s-au întâlnit de 7 ori până acum, iar scorul întâlnirilor directe e de 4-3 în favoarea sârbului. Totuși, în ultimele 4 partide, rusul s-a impus de 3 ori. Ultima oară la Turneul Campionilor, scor 6-3, 6-3.
O ofertă imbatabilă pentru un tenis care întoarce capete. Aplicația Eurosport Player la 0,99€ pentru o lună.
BNP Paribas Open
Stefanos Tsitsipas, primele impresii după o nouă victorie spectaculoasă la Indian Wells
IERI LA 11:57
BNP Paribas Open
Daniil Medvedev, după revenirea de senzație a lui Dimitrov: "Nu văd cine ar putea să îl învingă"
IERI LA 10:47