Înaintea partidei de la Melborune, Nadal a avut parte de un moment comic. Pe drumul către vestiar, numărul 1 mondial a fost oprit de un angajat al competiției pentru a-i cere acreditarea.
Spaniolul i-a explicat acestuia că este unul dintre jucători, iar în cele din urmă i-a fost permis accesul în clădire. Interesant este că un afiș gigantic cu Rafael Nadal era amplasat chiar lângă intrarea în Rod Laver Arena, lucru pe care organizatorii Grand Slam-ului din Australia nu l-au luat în seamă.
Tenis
Nadal: "Trec printr-un proces complicat, dureros, dar am în minte un singur lucru"
ACUM 15 ORE
Într-o situație asemănătoare s-a aflat și Roger Federer în 2019. Aflat tot la Melbourne, elvețianul n-a avut acreditarea la îndemână și a negociat cu paznicul accesul său către teren.

Nadal, pentru a 12-a oară în sferturi la Melbourne

În optimi, Nadal a avut un meci dificil cu Kyrgios, deși duelul începuse foarte bine pentru spaniol. Finalist în ediția anterioară de la Australian Open, Nadal și-a adjudecat primul set în numai 37 de minute, fără să-și piardă serviciul. A urmat apoi un set doi dominat de Kyrgios, favoritul pubicului de la Melbourne. Australianul s-a impus cu 6-3, după ce a făcut break-ul la 3-1.
Setul trei a fost cel care a decis într-o proporție foarte mare calificarea în sferturi. Nadal s-a impus la tiebreak, după o oră și 14 minute, cu 8-6. Kyrgios nu a renunțat la luptă și a încercat să întoarcă soarta partidei, reușind să facă break-ul la 5-5. Nadal nu a cedat presiunii venite din partea australianului și s-a impus în cele din urmă la tiebreak, scor 7-4.
Rafa Nadal n-a ezitat să-l laude pe adversarul său de astăzi, care a luptat din greu pentru calificarea în sferturile de finală de la Australian Open:
"Legat de meci, am jucat cu teamă în unele momente și Kyrgios a profitat. În final am reușit să mă impun. Acum trebuie să mă refac și să continui. Kyrgios a jucat foarte bine, este un sportiv extrem de talentat. Sper să continue cu forma de la actualul turneu. Mi-a plăcut foarte mult cum s-a descurcat în meciule de la Melbourne.", a mai spus Nadal.
În urma succesului de astăzi, Nadal a obținut a 12-a calificare în sferturile de la Melbourne, din carieră. În semifinale, spaniolul va juca împotriva lui Dominic Thiem, aflat pe locul 5 în clasamentul ATP.
Toate meciurile de la Australian Open 2020 vor putea fi urmărite pe Eurosport Player. Cele mai interesante dispute vor fi transmise în exclusivitate pe programele Eurosport și vor avea acoperire și pe eurosport.ro. Vodafone este sponsorul transmisiunilor Eurosport de la turneele de tenis de Grand Slam. Urmărește Australian Open pe Eurosport, acasă prin canalele din grila UPC sau oriunde, pe mobil, prin Vodafone TV.
Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.
Tenis
Cât câștigă în prezent Emma Răducanu din contractele cu Nike și Wilson și ce oferte are pe masă
20/09/2021 LA 08:24
Tenis
Detalii de ultimă oră privind starea de sănătate a lui Rafael Nadal! Când vrea să revină pe teren
18/09/2021 LA 06:39