Getty Images

Organizatorii Australian Open, criticați dur de presa britanică: "Un turneu de mâna a doua"

Organizatorii Australian Open, criticați dur de presa britanică: "Un turneu de mâna a doua"

03/02/2020 la 13:21

Presa internațională a criticat dur condițiile de organizare ale primului Grand Slam din 2020. Jurnaliștii de la The Telegraph susțin că Australian Open s-a desfășurat în condiții dificile, în special la nivelul turneului feminin.

Jurnaliștii britanici consideră că semifinala dintre Simona Halep și Garbine Muguruza, câștigată de jucătoarea din Spania (scor 7-6, 7-5), a fost programată la o oră în care temperatura ridicată nu le-a permis spectatorilor să asiste la partidă:

"Când Simona Halep și Garbine Muguruza s-au întâlnit Rod Laver Arena, afară erau 40 de grade Celsius. În tribune erau foarte multe scaune goale, iar asta s-a datorat căldurii insuportabile. Cele două jucătoare sunt printre cele mai bune din tenisul feminin, dar temperaturile extrem de ridicate i-au împiedicat pe spectatori să asiste la acel duel.

Cea mai bună soluție ar fi fost ca organizatorii să tragă acoperișul arenei, pentru a evita soarele puternic. Cu siguranță, toată lumea și-ar fi dorit să urmărească partida dintre Simona și Garbine, la fel cum au asistat și la cealaltă semifinală dintre Sofia Kenin și Ashleigh Barty. În afara finalei dintre Sofia Kenin și Garbine Muguruza, nicio partidă de pe tabloul feminin nu s-a jucat mai târziu de ora 19:00 (n.r.- ora locală din Australia). Din cauza acestor probleme, Australian Open a arătat ca un turneu de mâna a doua.", au scris cei de la The Telegraph.

Rod Laver Arena

Sofia Kenin, performanță impresionantă pentru Statele Unite

Sofia Kenin (21 ani) a câștigat primul său de titlu de Grand Slam, după ce s-a impus în fața jucătoarei din Spania, Garbine Muguruza, în finala de la Australian Open, scor 2-1 (4-6, 6-2, 6-2).

Sofia Kenin, în vârstă de 21 ani şi 79 de zile, este cea mai tânără americancă ajunsă într-o finală de Grand Slam de la Serena Williams încoace (Wimbledon 2002). În același timp, Kenin este şi cea mai tânără finalistă la Australian Open din 2008 încoace (Ana Ivanovic şi Maria Şarapova, ambele în vârstă de 20 de ani), precum și cea mai tânără jucătoare care învinge liderul mondial la zi la Melbourne, de la Maria Şarapova încoace (2008).

În urma victoriei de astăzi, Sofia Kenin a devenit a doua sportivă din Statele Unite din ultimii 40 de ani care câştigă primul titlu de Grand Slam al carierei la Australian Open, după Jennifer Capriati (2001).

Începând cu 1 ianuarie 2020, canalele Eurosport nu mai sunt disponibile în rețelele Telekom și NextGen. Pentru a le putea urmări din nou, vă rugăm să le solicitați operatorului Telekom, prin apel la Serviciul Relații Clienți (021.404.1234 / 0766.12.1234) sau pe canalele oficiale de comunicare ale acestuia. Rămânem deschiși negocierilor fair play cu Telekom, purtate cu bună credință.