Cornet a făcut o partidă fantastică și, deși Halep a revenit senzațional în setul secund (de la 3-2 pentru franțuzoaică în setul secund, campioana noastră a mai cedat un singur punct), sportiva din Hexagon s-a adunat în decisiv și s-a impus.
Posibil la ultimul an din carieră în circuit, la 13 ani de la prima optime de la Melbourne, Cornet s-a calificat pentru prima oară într-un sfert de finală la un Grand Slam, astfel că după partidă nu a putut să fie altfel decât extrem de fericită de performanța atinsă.
"Încă sunt aici și mă simt extraordinar. A fost o luptă incredibilă cu Simona, pe o căldură teribilă. După 30 de minute, amândouă simțeam că murim pe teren. Dar am strâns din dinți și am luptat pentru două ore și jumătate. Felicitări Simonei, o admir enorm, e o așa luptătoare, știu că a trecut printr-o perioadă grea anul trecut. E un exemplu pentru mine și să o înving pentru a ajunge în primul meu sfert de finală la un Grand Slam e ceva magic", a spus Cornet la final.
Roland Garros
LIVE BLOG | Tragera la sorți de la Roland Garros, de la ora 20. Simona Halep își află adversarele
ACUM 17 MINUTE
CITEȘTE ȘI:
Alize Cornet a început să plângă după victoria cu Simona Halep

Cornet, după victoria cu Halep de la Australian Open: "Nu e niciodată prea târziu să încerci"

Prezentă pentru a 63-a oară la un Grand Slam, Cornet pare într-o formă fizică fantastică, deși a ajuns la 32 de ani. Chiar dacă a arătat fit pe toată durata partidei, franțuzoaica a explicat că a fost la un moment dat în pragul colapsului, din cauza căldurii și a intensității partidei.
"Nu e niciodată prea târziu să încerci din nou. Dumnezeule, nu mai sunt în stare nici măcar să vorbesc engleză acum, scuze (n.r. s-a bâlbăit). A fost o partidă foarte grea, la un moment dat creierul meu se încinsese, nu mai gândeam limpede și mâinile îmi tremurau. Am zis "Dumnezeule, cum o scot la capăt?". Apoi m-am uitat peste fileu și am văzut că nici Simona nu o duce mai bine. Cei din boxa mea m-au susținut total, au fost alături de mine la fiecare punct. Ei și fanii m-au ajutat să câștig. Călătoria continuă și încă nu îmi vine să cred", a mai spus jucătoarea din Hexagon.
Cornet va juca acum pentru un loc în semifinalele competiției împotriva sportivei din SUA, Danielle Collins, cap de serie 27. Aceasta a trecut în optimi, în trei seturi, de Elise Mertens.
Toate meciurile de la Australian Open sunt în direct şi în exclusivitate pentru România pe aplicaţia Eurosport Player.
Roland Garros
Simona Halep la Roland Garros 2022: "E o nebunie ce a putut să facă Serena cu Patrick alături"
ACUM 4 ORE
Roland Garros
Cum s-a schimbat Simona Halep după ce a început colaborarea cu Mouratoglou! "Are ceva nou"
ACUM 8 ORE