Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Darren Cahill, anunț categoric în cazul anulării vizei lui Novak Djokovic. Verdictul dat de celebrul antrenor

Cristian Mihală

Publicat 14/01/2022 la 11:36 GMT+2

Darren Cahill și-a făcut publică opinia cu privire la circul creat în Australia în ultima săptămână, în legătură cu viza lui Novak Djokovic. Fostul antrenor al Simonei Halep e de părere că vina este una comună, fiecare persoană implicată având responsabilitatea ei pentru ce s-a întâmplat.

Darren Cahill & Novak Djokovic

Credit imagine: Getty Images

Viza de Australia a liderului mondial al tenisului profesionist masculin, sârbul Novak Djokovic, a fost anulată, vineri, "din motive de sănătate şi ordine, pe baza faptului că este în interesul public o astfel de măsură", a anunţat ministrul Imigraţiei, Alex Hawke.
Mulți îl văd pe Nole o victimă, în contextul în care își găsise deja dreptatea în instanță, însă e limpede că și numărul unu mondial are partea sa de vină la tot scandalul creat. Refuzul vaccinării, problemele avute la completarea documentelor pentru obținerea vizei și ieșirea din carantină când avea COVID-19 sunt argumente pentru decizia luată azi de Guvernul de la Antipozi.
Darren Cahill, fostul antrenor al Simonei Halep admite culpa sârbului, dar e de părere că și partea australiană e responsabilă pentru tot ce s-a întâmplat în ultima săptămână. Regulile trebuiau să fie clare și neinterpretabile, astfel încât să se evite o criză de imagine la nivel internațional.
"Vina este peste tot. A fost o mizerie. Novak, TA (n.r. Tennis Australia), Guvernul din statul Victoria, Guvernul Federal. Ar fi trebuit să fie o regulă dură de intrare în această țară, având în vedere prin ce au trecut oamenii. Vaccineaza-te si vino sa joci AO, sau, dacă nu, ne vedem în 2023. Fără spațiu de mișcare", a scris Darren Cahill pe twitter.
CITEȘTE ȘI:

Ce urmează pentru Djokovic, la Australian Open, după anularea vizei

În urma acestei decizii, Djokovic, deţinătorul recordului de titluri cucerite la Australia Open (nouă) şi campionul en titre, riscă să îi fie interzisă intrarea în Australia pentru următorii trei ani.
"Guvernul (Scott) Morrison este angajat ferm să protejeze graniţele Australiei, în special în legătură cu situaţia pandemiei de Covid-19", a afirmat ministrul Hawke.
Pe 5 ianuarie, la sosirea în Australia, Djokovic a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată. Luni 10 ianuarie, Djokovic a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei.
Sârbul a recunoscut, miercuri, că a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată" în declaraţia sa de călătorie făcută în faţa autorităţilor australiene, completată de o persoană din staff, care a bifat caseta greşită în legătură cu călătoriile sale anterioare sosirii în Australia.
Totuși, anularea de azi a vizei nu înseamnă 100% că Djokovic nu va fi la startul "openului vesel". Avocații lui anticipau această decizie a autorităților și au pregătit dosarul apărării, sperând că își va găsi încă o dată dreptatea în instanță.
Australian Open 2022 se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player (17-30 ianuarie).
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo