Australian Open începe mâine noapte, dar probabil că s-a vorbit mai puţin ca niciodată despre favoriţi, despre program, despre cine poate surprinde sau despre cine este sau nu în formă. Asta pentru că atenţia întregii planete a fost îndreptată spre "cazul Djokovic", după ce sârbului i-a fost retrasă în două rânduri viza. Acum, cu aproximativ 36 de ore înainte de startul competiţiei, sârbul încă nu ştie dacă îşi va putea apăra sau nu titlul de anul trecut.
Tot acest "circ", cum l-a numit Nadal, din jurul lui Djokovic, creează o atmosferă nepotrivită pentru un Grand Slam, susţine De Minaur, cel mai bine clasat sportiv australian. Cel poreclit "Demonul" s-a săturat de toate discuţiile din jurul lui Nole şi cere ca lumea să se conecteze la competiţie, pentru că în faţa tuturor vor fi cei mai buni jucători de tenis din lume.
"Toată această situaţie ne-a îndepărtat pe noi, ceilalţi competitori, din luminile reflectoarelor. Suntem aici să jucăm la Australian Open, iar ce s-a întâmplat simt că ne pune pe noi, ceilalţi, în umbră. Sunt nerăbdător să încep turneul şi sper să am două săptămâni foarte bune. Sincer să vă spun, încerc să las toată această discuţie legată de Djokovic în spatele meu şi să mă concentrez pe tenis. Vreau ca tenisul să vorbească", a spus De Minaur, citat de The Age.
Roland Garros
Mouratoglou a dat verdictul! Care sunt cei 4 favoriți la câștigarea titlului de la Roland Garros
ACUM O ORĂ
CITEŞTE ŞI:

Zverev şi Medvedev au vorbit şi ei despre cazul Djokovic

În eventuala absenţă a lui Djokovic, Alexander Zverev şi Daniil Medvedev sunt marii favoriţi la trofeul de la Antipozi.
Germanul are o relaţie bună cu Nole şi au discutat în această săptămână, sportivul care i-a interzis sârbului Golden Slamul anul trecut (după ce l-a învins în semifinala de la Jocurile Olimpice) dezvăluind că i-a transmis lui Nole că îl susţine.
"Am vorbit într-o zi la telefon și i-am transmis susţinerea mea. Probabil că telefonul lui este oprit acum, nu am putut vorbi cu el aseară. Ne-am gândit cu toții că va juca. Sper să se descurce cu această situaţie", a spus Zverev, care, întrebat dacă fanii şi-ar dori să îl vadă pe Nole la Melbourne, să spună: "Nu știu cum văd fanii lucrurile. În ceea ce mă privește, el este unul dintre cei mai mari sportivi din istorie. A câștigat 20 de turnee de Grand Slam, are cele mai multe săptămâni pe primul loc în ATP, a câștigat cele mai multe turnee Masters. Este unul dintre cei mai buni sportivi din toate timpurile, fără îndoială".
Nu am citit nicăieri de ce i-a fost retrasă viza. Acest lucru mă interesează. Există un motiv legal? Bănuiesc că vom ști mai multe după contestație. Vreau să spun că suntem în Australia și regulile lor se aplică | Daniil Medvedev
Djokovic află duminică dacă va primi din nou viza, un complet de judecată urmând să analizeze speţa. Trebuie spus că autorităţile nu vor avea voie să conteste decizia, astfel că verdictul dat de instanţă va fi cel final.
Australian Open 2022 se vede în direct și în exclusivitate pe Eurosport și Eurosport Player (17-30 ianuarie).
Wimbledon
Daniil Medvedev nu renunță: vrea să joace la Wimbledon! Anunțul rusului de pe locul 2 ATP
ACUM 6 ORE
Internazionali BNL d'Italia
TOP 5 puncte de la Roma. Schimburi fabuloase între cei mai buni tenismeni din lume
ACUM 9 ORE