Cele mai populare
Toate sporturile
Afișează toate

Australian Open, ziua 2 | Djokovic nu a avut emoții în primul tur. Ruud, victorie în patru seturi

Eurosport
DeEurosport

Actualizat 17/01/2023 la 16:32 GMT+2

A doua zi de concurs de la Australian Open va aduce în prim plan multe partide extrem de așteptate. Românii le vor ține pumnii Irinei Begu, Soranei Cîrstea și Patriciei Țig. Pe tabloul masculin, principalul punct de atracție va fi revenirea lui Djokovic la Melbourne după o pauză de doi ani.

Cele mai tari meciuri din ziua a doua de concurs de la Australian Open 2023, în direct pe Eurosport

UPDATE | Casper Ruud s-a calificat în turul al doilea de la Australian Open. Norvegianul s-a impus în turul inaugural în fața lui Tomas Machac (110 ATP), scor 6-3, 7-6(6), 6-7(5), 6-3. În turul al doilea, norvegianul îl va întâlni pe Jenson Brooksby (39 ATP), cel care a trecut în primul tur de Christopher O’Connell (80 ATP), scor 3-6, 6-2, 6-3, 6-2.

Novak Djokovic s-a calificat fără emoții în turul al doilea de la Australian Open

  • UPDATE | Novak Djokovic a defilat în setul al treilea al partidei cu Carballes Baena, pe care l-a câștigat cu 6-0. Sârbul a obținut astfel calificarea în turul al doilea, acolo unde va juca împotriva câștigătorului partidei dintre Enzo Couacaud (191 ATP) și Hugo Dellien (131 ATP).
  • UPDATE | Djokovic și-a adjudecat și setul 2, câștigând cu scorul de 4-6, în 56 de minute de joc.
  • UPDATE | Novak Djokovic a câștigat primul set al meciului cu Carballes Baena cu scorul de 3-6, după 43 de minute de joc.
  • A început duelul dintre Roberto Carballes Baena (locul 75 ATP) și Novak Djokovic (locul 5 ATP).

Cîrstea, a treia româncă eliminată de la Australian Open

  • Sorana Cîrstea a pierdut și setul 3 și a fost eliminată de la Australian Open în primul tur.
  • Putintseva a câștigat setul 2, cu scorul de 4-6, și a trimis meciul în decisiv.
  • S-a reluat meciul după o pauză destul de lungă, cauzată de ploaie.
  • UPDATE | Meciul a fost întrerupt în setul 2, la scorul de 2-1, din cauza faptului că a început să plouă.
  • UPDATE | Sorana Cîrstea s-a impus fără mari emoții în primul set, scor 6-2, după 30 de minute de joc.
  • A început meciul dintre Sorana Cîrstea și Yulia Putintseva.

Jabeur, victorie muncită în fața lui Zidansek

  • UPDATE | Jabeur s-a impus în setul 3 după doar 29 de minute de joc, cu 1-6, și a obținut calificarea în turul 2 la Australian Open.
  • UPDATE | Zidansek a trimis meciul în decisiv, după ce a câștigat setul 2 cu 6-4, după 40 de minute de joc.
  • UPDATE | Jabeur și-a adjudecat primul set al duelului cu Zidansek după o oră și 9 minute de joc, cu scorul de 6-7 (8).
  • A început meciul dintre Tamara Zidansek și Ons Jabeur.
UPDATE | Belinda Bencic, a 12-a favorită a competiției, s-a calificat fără probleme în turul 2 la Australian Open, după ce a învins-o în două seturi pe Viktoriya Tomova, scor 1-6, 2-6, după doar 68 de minute de joc.
UPDATE | Meciul Irinei Begu a fost amânat pentru ziua de miercuri, alături de alte 7 partide. Detalii AICI.
UPDATE | Alex De Minaur s-a calificat în turul 2 la Australian Open, după ce l-a învins pe Yu Hsiou Hsu în minimum de seturi, scor 2-6, 2-6, 3-6, după o oră și 54 de minute de joc.
UPDATE | Din cauza vremii capricioase, planul organizatorilor este acela de a amâna până mâine 6 meciuri de pe tabloul feminin care nu au început încă. Aceștia își doresc să încheie 7 partide de pe tabloul feminin și 13 de pe tabloul masculin pe terenurile exterioare. Astfel, cel mai probabil, Irina Begu va juca mâine împotriva lui Elizabeth Mandlik.
UPDATE | Organizatorii au anunțat că meciurile de pe terenurile exterioare nu se vor relua înainte de ora 21:00 (12:00 ora României).
UPDATE | Alexander Zverev, favoritul nr. 12 al competiției, s-a calificat în turul 2 la Australian Open după ce l-a eliminat pe Juan Pablo Varillas, în cinci seturi, scor 6-4, 1-6, 7-5, 6-7 (3), 4-6, după 4 ore și 9 minute de joc. Germanul se va duela în continuare cu învingătorul din duelul Michael Mmoh - Laurent Lokoli.
UPDATE | Taylor Fritz, favoritul numărul 8 de la Australian Open, s-a calificat în turul secund după ce a trecut de georgianul Nikoloz Basilashvili cu scorul de 6-4, 6-2, 4-6, 7-5, după două ore și 28 de minute de joc. Americanul, locul 9 ATP, se va duela în continuare la Melbourne cu învingătorul meciului dintre Tseng și Popyrin.
picture

Taylor Fritz, fără timp de irosit! Americanul, 4 ași unul după altul la Australian Open

Murray, victorie uriașă în primul tur la Australian Open

UPDATE | Andy Murray s-a impus cu 7-6 (10-6) în tiebreak-ul setului 5 și s-a calificat în turul 2, eliminându-le pe favoritul nr. 13 al competiției.
UPDATE | Matteo Berrettini câștigă setul 4 și trimite meciul în decisiv! Italianul s-a impus cu 7-6 (7) după o oră și 15 minute de joc.
UPDATE | Matteo Berrettini câștigă setul al treilea cu 6-4, după 57 de minute de joc!
UPDATE | Andy Murray joacă excelent și câștigă și setul secund, 6-3 după 41 de minute de joc!
UPDATE | Andy Murray câștigă primul set al întâlnirii cu Matteo Berrettini, scor 6-3, după 43 de minute de joc!

Regula căldurii excesive a intrat în vigoare la Australian Open

  • UPDATE | Meciurile de pe terenurile adiacente nu se vor relua până la ora 8, ora României.
  • UPDATE | Meciurile de pe terenurile adiacente nu se vor relua până la ora 7, ora României. Partidele în care sunt implicate româncele vor începe cu mare întârziere la Melbourne.
  • UPDATE | A intrat în vigoare regula căldurii excesive la Australian Open, ceea ce înseamnă că meciurile s-au întrerupt pe arenele fără acoperiș. La Melbourne este ora 14 și 35 de grade Celsius.
UPDATE | Semifinalistă la ediția din 2019, Karolina Pliskova s-a calificat în turul al doilea la Australian Open după ce a trecut fără probleme de Xiyu Wang cu scorul de 6-1, 6-3, la capătul unui meci care a durat o oră și 5 minute de joc. Faavorită numărul 30, Plisjova se va duela în continuare cu învingătoarea meciului dintre Cîrstea și Putintseva.
UPDATE | Câștigătoare a Turneului Campioanelor și cap de serie numărul 4, Caroline Garcia s-a calificat fără emoții în turul 2 la Australian Open. Franțuzoaica a eliminat-o pe canadianca Katherine Sebov cu scorul de 6-3, 6-0, după o oră și 5 minute de joc, iar în continuare se va duela cu Leylah Fernandez.
UPDATE | Dublă campioană de Grand Slam și fost lider mondial, Garbine Muguruza nu se mai regăsește în circuitul feminin de tenis. Aflată în prezent pe locul 73 WTA, sportiva din Spania a decăzut complet în utlima perioadă și pare că traversează o pasă nefastă pe care nu o poate pur și simplu depăși. Muguruza a mai picat un test. Iberica a cedat în fața favoritei numărul 26, Elise Mertens, după ce s-a aflat în poziția de a servi pentru a se califica în turul secund la Australian Open. În final, belgianca s-a impus cu scorul de 3-6, 7-6 (3), 6-1, la capătul unui meci care a durat două ore și 33 de minute de joc.
UPDATE | Grigor Dimitrov, fost semifinalist la Australian Open și cap de serie numărul 27, s-a calificat în turul al doilea la Melbourne după ce a trecut de Aslan Karatsev cu scorul de 7-6, 7-5, 6-2, la capătul unui meci care a durat două ore și 22 de minute de joc. Bulgarul se va duela în continuare la Antipozi cu învingătorul meciului dintre Bergs și Djere.
Alte rezultate de pe tabloul masculin:
  • Bellucci - Bonzi 6-4, 3-6, 6-7, 4-6
  • Galan - Chardy 6-1, 5-7, 1-6, 4-6
  • Jarry - Kecmanovic (fav. 26) 6-3, 6-4, 7-6
  • Bergs - Djere 4-6, 6-1, 4-6, 1-6
UPDATE | Favorit numărul 5 pe tabloul de simplu masculin, Andrey Rublev obține prima victorie a sezonului după ce-l învinge pe Dominic Thiem cu scorul de 6-3, 6-4, 6-2, după două ore și 9 minute de joc. Rublev, locul 6 ATP, se va duela în continuare la Melbourne cu învingătorul dintre Purcell și Ruusuvuori.
UPDATE | Aryna Sabalenka, favorita numărul 5 la Australian Open, s-a calificat în turul secund după o prestație convingătoare. Bielorusa de pe locul 5 WTA a trecut în runda inaugurală de la Melbourne de Tereza Martincova cu scorul de 6-1, 6-4, după o oră și 10 minute de joc. Bielorusa se va duela în continuare cu învingătoarea dintre Hartono și Rogers.
picture

Aryna Sabalenka e în turul 2 la Australian Open! Debut în forță la Melbourne cu Martincova

UPDATE | Favorita numărul 21, OUT în primul tur! Martina Trevisan, ocupanta locului 21 WTA, a fost eliminată încă din primul tur la Australian Open de către Anna Karolina Schmiedlova cu scorul de 6-3, 6-2, la capătul unui meci care a durat o oră și 13 minute de joc. Schmiedlova se va duela în continuare cu Camila Giorgi la Melbourne.
picture

Martina Trevisan, OUT încă din primul tur la Australian Open! Înfrângere cu Schmiedlova

UPDATE | Finalistă în 2021 la Roland Garros, Anastasia Pavlyuchenkova a fost eliminată încă din primul tur la Australian Open. Camila Giorgi (70 WTA) s-a impus după doar 57 de minute de joc cedând un singur game tot meciul. Italianca e în turul 2, acolo unde va da peste învingătoarea meciului dintre Trevisan și Schmiedlova.
Alte rezultate de pe tabloul feminin:
  • Volynets - Rodina 6-3, 6-2
  • Kanepi (fav. 31) - Birrell (167 WTA) 6-3, 6-7, 1-6
  • Fruhvirtova - Fourlis 6-0, 6-4
  • Fernandez - Cornet 7-5, 6-2
  • Hartono - Rogers 4-6, 3-6
  • Parry - Townsend 1-6, 1-6
UPDATE | Favorita numărul 19, Ekaterina Alexandrova, obține prima victorie a zilei a doua de concurs la Australian Open. Rusoaica, numărul 18 WTA, a trecut de belgianca Ysaline Bonaventure în turul inaugural, cu scorul de 6-2, 6-1, după doar 53 de minute de joc. Alexandrova se va duela în continuare cu învingătoarea meciului dintre Parry și Townsend.
UPDATE | În mai puțin de o oră încep meciurile din ziua a doua de concurs la Australian Open. Cele mai tari dueluri se văd în direct pe Eurosport.
picture

Cele mai tari meciuri din ziua a doua de concurs de la Australian Open 2023, în direct pe Eurosport

Știre inițială
Australian Open a început spectaculos, în prima zi fanii delectându-se cu numeroase partide de mare spectacol. Marți se vor desfășura ultimele meciuri din primul tur pe tablourile de simplu, iar marii favoriți sunt așteptați să dea recital la Melbourne.
Din păcate, competiția a început prost pentru reprezentantele României, Jaqueline Cristian și Ana Bogdan fiind învinse în manșa inaugurală. Astfel, tenisul românesc mai are 3 reprezentante, toate urmând a juca marți. Prima va intra în acțiune Sorana Cîrstea (42 WTA), care o va înfrunta pe Yulia Putintseva (47 WTA). Cele două jucătoare s-au mai duelat de 5 ori până acum, sportiva din Khazakhstan având un avantaj de 3-2 la directe. Niciunul dintre meciurile precedente nu a avut loc pe hard (4 pe zgură și unul pe iarbă). Ultima confruntare datează din mai 2019, când Putintseva s-a impus în semifinalele de la Nurnberg în două seturi. Partida va avea loc pe terenul 16 și va începe în jurul orei 5:30 (ora României).
A doua româncă ce va intra în scenă marți va fi Patricia Țig. Sportiva de 28 de ani revine pe tabloul principal de la Australian Open după un an și jumătate (Wimbledon 2021 a fost ultimul Grand Slam la care a participat), dar misiunea sa de a trece mai departe va fi extrem de dificilă. Patricia (777 WTA) o va întâlni pe chinezoiaca Saisa Zhang (22 WTA), sfertfinalistă în 2016. Meciul, primul direct între cele două sportive, se va juca pe terenul 14 și va începe în jurul orei 6:00 (ora României).
Imediat după duelul dintre Țig și Zhang, pe aceeași arenă, va avea loc partida dintre Irina Begu (30 WTA) și Elizabeth Mandlik (121 WTA). Irina ar fi trebuit să joace cu Saisai Zhang, dar chinezoaica s-a retras din cauza unei accidentări, astfel că locul său a fost luat de americanca de 21 de ani, intrată pe tablou din postura de lucky-looser. În modr normal, Irina nu ar trebui să aibă probleme în a trece în turul secund, ținând cont că Mandlik este la prima sa prezență pe tabloul principal de la Antipozi. De altfel, la un singur turneu de Grand Slam a mai fost în această situație, la US Open 2022, unde a trecut un tur.
Program transmisiuni marţi

Novak Djokovic revine la Australian Open după doi ani

Probabil cel mai așteptat moment al zilei a 2-a va fi partida dintre Novak Djokovic și Roberto Carballes Baena. Sârbul a fost interzis anul trecut, asfel că revenirea sa la turneul pe care l-a câștigat de 9 ori în carieră va fi un moment special.
picture

Novak Djokovic revine pe teren la Australian Open! Meciul cu Carballes Baena se vede pe Eurosport

Nole a început anul cu un succes la Adelaide, dar starea sa fizică reprezintă un mare semn de întrebare. Astăzi, el și-a anulat antrenamentul oficial, însă i-a liniștit pe fani spunând că totul este ok. Probabil nu a vrut să riște o accidentare de ultim moment și a preferat să se odihnească.
Dacă va fi la cel mai înalt din punct de vedere fizic, Djokovic nu ar trebui să aibă probleme cu Carballes Baena, pe care l-a învins clar în singura confruntare de până acum, la US Open 2019 (6-4, 6-1, 6-4). Duelul dintre Djokovic și Carballes Baena va fi ultimul al zilei pe Rod Laver Arena și va începe în jurul orei 12:00 (ora României).

Andy Murray - Matteo Berrettini și Andrey Rublev - Dominic Thiem, alte două meciuri tari pe tabloul masculin

Pe a 2-a jumătate de tablou de la masculin vom avea parte de alte câteva meciuri tari încă din primul tur. Pe Rod Laver Arena, Andy Murray și Matteo Berrettini se vor întâlni în ultima partidă din sesiunea de dimineață (aproximativ ora 5:00 în România). Scoțianul se încăpățânează să continue la cel mai înalt nivel, chiar dacă fizicul îi creează mari probleme. Și italianul a fost frânat de probleme medicale în ultima vreme, dar se pare că le-a depășit și este gata să ofere din nou cea mai bună versiune a sa.
Murray și Berrettini s-au duelat și la Grand Slam-ul precedent, când italianul s-a impus în 4 seturi în turul 3 de la US Open 2022. Scoțianul a jucat 5 finale la Antipozi, toate pierdute (una la Federer și 4 la Djokovic), în timp ce italianul a atins cea mai bună performanță la Melbourne anul trecut, când a fost învins în semfinale de Rafael Nadal. Berrettini e favorit cert, dar Murray are suficiente atuuri pentru a produce o surpriză.
Un alt meci tare va fi cel dintre Andrey Rublev și Dominic Thiem. Cei doi s-au mai întâlnit de 8 ori în circuit (rusul conduce cu 5-3), dar niciodată la un Grand Slam. Austriacul a declarat că nu are așteptări prea mari de la acest start de sezon, deoarece este conștient că revenirea la cel mai înalt nivel este un proces care durează în contextul gravelor probleme de sănătate și lungii sale absențe din trecutul nu foarte îndepărtat. Partida Rublev - Thiem va fi prima a zilei pe John Cain Arena (ora 2:00).
O altă partidă de urmărit va fi cea dintre Alexander Zverev și Juan Pablo Varillas. Neamțul revine într-un turneu ATP după mai bine de jumătate de an. Accidentat grav în meciul cu Nadal de la Roland Garros, Zverev a jucat pe finalul lui 2022 în turnee amicale și în debutul acestui an la United Cup, dar va fi interesant de văzut cum se descurcă în condiții de concurs propriu-zis.

Programul transmisiunilor Eurosport în ziua a 2-a de la Australian Open

EUROSPORT 1 & EUROSPORT 4K
Începând cu ora 02:00
  • SABALENKA, Aryna [5] vs. MARTINCOVA, Tereza (CZE)
  • SEBOV, Katherine (CAN) vs. GARCIA, Caroline (FRA) [4]
  • BERRETTINI, Matteo (ITA) [13] vs. MURRAY, Andy (GBR)
  • KRAJINOVIC, Filip (SRB) vs. RUNE, Holger (DEN) [9]
  • KOKKINAKIS, Thanasi (AUS) vs. FOGNINI, Fabio (ITA)
Începând cu ora 09:00
  • ZIDANSEK, Tamara (SLO) vs. JABEUR, Ons (TUN) [2]
  • CARBALLES BAENA, Roberto (ESP) vs. DJOKOVIC, Novak (SRB) [4]
EUROSPORT 2
Începând cu ora 02:00
  • MUGURUZA, Garbiñe (ESP) vs. MERTENS, Elise (BEL) [26]
  • WANG, Xiyu (CHN) vs. PLISKOVA, Karolina (CZE) [30]
  • CÎRSTEA, Sorana (ROU) vs. PUTINTSEVA, Yulia (KAZ) și Shuai (CHN) [23] vs. TIG, Patricia Maria (ROU)
  • BEGU, Irina-Camelia (ROU) [27] vs. MANDLIK, Elizabeth (USA)
Începând cu ora 10:00
  • TOMOVA, Viktoriya (BUL) vs. BENCIC, Belinda (SUI) [12]
  • MACHAC, Tomas (CZE) vs. RUUD, Casper (NOR) [2]
Aplicația Eurosport
Începând cu ora 02:00
  • RUBLEV, Andrey [5] vs. THIEM, Dominic (AUT) with updates of C3 M1 FERNANDEZ, Leylah (CAN) vs. CORNET, Alizé (FRA)
  • KRAJINOVIC, Filip (SRB) vs. RUNE, Holger (DEN) [9]
  • KOKKINAKIS, Thanasi (AUS) vs. FOGNINI, Fabio (ITA)
  • HSU, Yu Hsiou (TPE) vs. DE MINAUR, Alex (AUS) [22]
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
picture

Spectacolul de la Australian Open se vede în direct pe Eurosport în perioada 16-29 ianuarie

Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Subiecte asemănătoare
Distribuie acest articol
Promo
Promo