Becker a explicat cum o mare slăbiciune a devenit o armă pentru Djokovic: "Nu vedeam asta înainte"

Boris Becker a analizat prestațiile impecabile ale lui Novak Djokovic la Australian Open și a scos în evidență faptul că sârbul servește imperial, lucru care nu se întâmpla în prima parte a carierei sale.

Boris Becker | Novak Djokovic | Matchball Becker | Australian Open 2023 | Episode 16 | Tennis | ESP Player Feature

Credit imagine: Getty Images

Novak Djokovic este la două meciuri distanță de al 10-lea trofeu la Australian Open. După ce anul trecut nu a putut concura, srâbul a revenit mai motivat ca niciodată la Antipozi, însă evoluțiile din primele tururi la Openul Vesel i-au fost afectate serios de o accidentare la coapsă.
picture

Acest articol vă este oferit de Vodafone

Credit imagine: Eurosport

Acest conținut vă este oferit de Vodafone.
Din momentul în care dureririle nu i-au mai dat bătăi de cap, Nole a defilat la Melbourne, surclasându-i pe Alex de Minaur și Andrey Rublev în partidele din optimi și sferturi. Prestațiile sale i-au lăsat fără epitete pe specialiști și toată lumea e de acord că Djokovic e imbatabil dacă este la 100% fizic.
Sârbul a excelat la toate capitolele în ultimele două meciuri, iar Boris Becker a evidențiat că serviciul său este unul uriaș în comparație cu ceea ce se întâmpla în trecut. Germanul care a lucrat cu Nole a spus că acesta și-a dat seama cât de important este serviciul și a lucrat intens pentru a se perfecționa, iar asta îl ajută acum să-și distrugă adversarii.
"La începutul carierei sale, serviciul a fost o slăbiciune în jocul său, dar de-a lungul anilor și-a dat seama că serviciul este important și a muncit să-l îmbunătățească, iar acum este un punct forte pentru el. Împotriva lui Rublev, tot asta a făcut diferența. Nu numai puterea serviciului, ci și numeroasele puncte gratuite care au rezultat. A servit 14 ași. Nu vedeam asta la Djokovic înainte. În plus, a câștigat 80% din punctelejucate cu primul serviciu. Acestea sunt cifre fantastice, pe care doar cei mai buni jucători de serviciu din lume le posedă.", a spus Becker pentru Eurosport Germania.

Novak Djokovic , mare favorit în fața lui Tommy Paul, în a 2-a semifinală de la Australian Open

În semifinale, Djokovic se va duela cu americanul Tommy Paul, pe care nu l-a mai întâlnit niciodată în carieră. Aflat la prima sa semifinală de Grand Slam, americanul nu are nimic de pierdut, dar e clar că trebuie să se autodepășească pentru a spera la o victorie.
Djokovic are statistici uimitoare împotriva jucătorilor din SUA la Grand Slam-uri. Sârbuk a jucat de 31 de ori contra unor jucători americani (20 de adversari diferiți) și a pierdut numai de două ori, de fiecare dată la Australian Open. La a 2-a sa prezență la Antipozi, în 2006, sârbul ceda în 4 seturi în fața lui Paul Goldstein în primul tur. Peste 3 ani, tot la Melbourne, Nole suferea al doilea și ultimul eșec în fața unui yankeu la un turneu major. În sferturi, sârbul s-a retras din disputa cu Andy Roddick la scorul de 2-1 la seturi și 2-1 în setul 4 pentru adversar.
Dintre cele 29 de succese ale lui Djokovic contra americanilor, 20 au fost obținute în minim de seturi. O singură dată a avut nevoie sârbul de decisiv, în duelul cu Fritz de la Australian Open, în turul 3.
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo