Iga Swiatek a găsit explicațiile pentru eliminarea de la Australian Open! Greșeala pe care și-o impută

Eurosport on Google

Iga Swiatek a fost eliminată în optimile de finală de la Australian Open, pierzând în două seturi contra Elenei Rybakina. La final, poloneza a încercat să explice cauzele acestui eșec și a recunoscut că a fost afectată de presiunea la care a fost supusă, dar fără să-i ia din merite adversarei.

Iga Swiatek of Poland in action during Round 4 of the 2023 Australian Open on January 22 2023, at Melbourne Park in Melbourne, Australia

Credit imagine: Getty Images

Iga Swiatek era mare favorită la trofeu la Australian Open, dar drumul polonezei s-a oprit în optimile de finală. Elena Rybakina s-a dovedit o nucă prea tare pentru liderul mondial, care a arătat destule sincope în acest debut de sezon. Campioana de la Wimbledon a servit excelent și a fost mult mai eficientă în momentele cheie ale partidei, impunându-se cu un dublu 6-4, după o oră și jumătate de joc.
La final, Swiatek a avut un discurs realist și a recunoscut că a făcut o mare greșeală de abordare la acest Grand Slam, lăsând oarecum presiunea să-i afecteze evoluțiile. Poloneza a adăugat că trebuie să fie mai relaxată pe viitor și la asta va lucra în următoarele săptămâni.
"Ultimele două săptămâni au fost foarte grele pentru mine. Am simțit că am făcut un pas înapoi în modul în care am abordat acest turneu. De aceea o să încerc să mă relaxez puțin mai mult, nimic mai mult. Am simțit presiunea și am simțit că nu vreau să pierd mai degrabă decât să câștig. Cred că aceasta este o problemă pe care ar trebui să mă concentrez în următoarele câteva săptămâni.", a spus Swiatek la conferința de presă.

Iga Swiatek a lăudat-o pe Rybakina

Chiar dacă jocul său nu a fost la parametrii maximi, Swiatek a scos în evidență și jocul bun al adversarei. Poloneza a subliniat că trebuie să învețe din acest eșec și va încerca să se reseteze în periada următoare pentru a redeveni jucătoarea din sezonul precedent.
"Ea a servit așa cum o face de obicei, și eu încercam să servesc la fel, dar în jocurile mele de serviciu am simțit că trebuie să muncesc foarte mult pentru a obține un punct, deoarece primul meu serviciu nu a funcționat. A fost greu. Acum trebuie să lucrez asupra mea, asupra mentalității și să pot lupta într-un mod similar cu cel din sezonul trecut. Acum îmi voi face ceva timp să încerc să resetez.
Am reușit să revin după ce era condusă și eram mulțumită de disciplina pe care o am. De obieci reușesc să mențin ritmul când revin, pot să păstrez acel impuls, dar azi l-am pierdut.Sunt sigur că a contribuit și ea la asta, așa că felicitări pentru ea.", a spus Swiatek.
În continuare, Elena Rybakina se va duela la Australian Open în sferturile de finală cu Jelena Ostapenko, care a trecut în optimi de Coco Gauff. Ostapenko are 2-0 la întâlnirile directe cu Elena Rybakina, iar kazaha nu a reușit să-i ia set letonei până acum.
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
Alătură-te celor Mai mult de 2 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo