Novak Djokovic, "amenințat" de Tsitsipas la Australian Open: "Vreau titlul la Melbourne! Mă simt mai bine ca niciodată"

Novak Djokovic și Stefanos Tsitsipas sunt mari favoriți să ajungă în finala de la Australian Open. Chiar dacă mai are un hop de trecut până la ultimul act, elenul nu a ascuns faptul că se simte foarte bine la Melbourne și își dorește să câștige trofeul, "amenințând" parcă supremația lui Djokovic.

Novak Djokovic et Stefanos Tsitsipas après leur duel en phase de groupes du Masters de Turin

Credit imagine: Getty Images

Australian Open a se apropie de punctul culminant, acela al decernării trofeelor. În competiția masculină, specialiștii anticipează o finală între Novak Djokovic și Stefanos Tsitsipas.
picture

Acest articol vă este oferit de Vodafone

Credit imagine: Eurosport

Acest conținut vă este oferit de Vodafone.
Sârbul a pierdut doar 12 game-uri în ultimele două partide, cu De Minaur și Rublev, și pornește mare favorit în semifinala cu Tommy Paul, aflat pentru prima dată în carieră în careul de ași la un Grand Slam. Cealaltă semifinală îi va aduce față în față pe Stefanos Tsitsipas și Karen Khachanov și se anunță ceva mai echilibrată. Totuși, majoritatea experților îl văd pe elen în ultimul act. El este neînvins în 2022 și a câștigat toate cele 5 meciuri contra rusului de până în prezent.

Tsitsipas, "amenințare" pentru Djokovic: "Vreau titlul la Melbourne"

După duelul câștigat cu 3-0 în fața lui Lehecka, în sferturi, Tsitsipas a avut un discurs plin de optimism. De obicei jucătorii preferă să spună că nu se gândesc la trofeu până nu ajung în finală, dar grecul nu a ascuns faptul că obiectivul său este titlul la Melbourne, argumentând că se simte mai în formă ca niciodată și s-a schimbat mult în bine în ultima vreme.
"Mă simt foarte bine cu tenisul meu, a trecut mult timp de când nu m-am simțit atât de bine. Vreau titlul la Melbourne! Vreau să trăiesc experiențe magice aici, în Australia.Sunt un jucător de tenis diferit, practic un alt joc, iar mentalitatea mea este și ea diferită. Când sunt pe teren nu mă gândesc la lucruri negative, doar ies și joc. Mă simt foarte bine. Există o versiune a tenisului în care ești epuizat după fiecare meci, în care fiecare lucru pe care încerci să-l faci necesită mult efort. Există o altă versiune în care îți faci treaba, dar îți place atât de mult încât nu contează dacă e obositor sau nu. M-am îndreptat mai mult spre asta în ultima vreme. Această dinamică m-a făcut să-mi foarte "foame" și m-a făcut să vreau să joc tenis și să realizez lucruri noi, Sunt foarte mulțumit de felul în care am jucat până acum.", a spus Tsitsipas, citat de sârbii de la sport.blic.rs.
Tenisul a oferit multe surprize de-a lungul timpului, astfel că e prematur să vorbim despre un ultim act între Djokovic și Tsitsipas, dar dacă se va ajunge acolo, va fi a doua între cei doi la un Grand Slam. La Roland Garros 2021, grecul a avut 2-0 la seturi, dar Nole a revenit fabulos și a câștigat trofeul. Aceea a fost și singura finală de Grand Slam jucată de Tsitsipas. Djokovic are 32 până acum, 21 dintre ele câștigate.
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo