Primele certitudini de la Australian Open 2023: vom avea finaliști în premieră la Melbourne

Astăzi au avut loc primele partide din turul 3 de la Australian Open, iar eliminarea lui Daniil Medvedev face ca pe prima jumătate de tablou să nu fi rămas nici măcar un jucător care a jucat vreo finală la Melbourne. Astfel, cel puțin un finalist se afla în premieră în această postură.

Eurosport

Credit imagine: Eurosport

Ziua a 5-a de concurs de la Australian Open a adus propus primele partide din turul al 3-lea. S-au jucat meciurile de pe părțile superioare ale tablourilor la masculin și feminin, iar în urma acestora avem deja o certitudine, aceea că în marile finale va fi cel puțin un jucător / jucătoare care nu a mai ajuns niciodată în ultimul act la Melbourne.
La băieți, acest lucru a devenit sigur după eliminarea surprinzătoare a lui Daniil Medvedev. Finalistul ultimelor două ediții a fost învins clar de Sebastian Korda, 3-0 la seturi. Din cei 8 jucători aflați pe jumătatea superioară, doar unul a mai jucat o finală de Grand Slam. Este vorba despre Stefanos Tsitsipas, care în 2021 a pierdut în ultimul act de la Roland Garros în fața lui Djokovic.
Grecul este și jucătorul care a ajuns cel mai departe la Australian Open, el făcând semifinale de 3 ori în ultimii 4 ani. Dintre ceilalți 7 tenismeni, doar doi au ajuns câte o dată în sferturi: Sinner și Auger-Aliassime. Restul de 5 jucători de pe prima jumătate de tablou au obținut rezultate modeste la Melbourne în trecut: Khachanov și Nishioka au ajuns maxim în turul 3, Hurkacz și Korda nu au trecut niciodată de turul 2, iar Lehecka a mai fost o singură dată pe tablou, anul trecut, când a pierdut în primul tur.
Pe a doua jumătate de tablou favorit să ajungă în finală este Novak Djokovic, campion de 9 ori la Melbourne. Dacă sârbul va fi eliminat pe parcurs, atunci va fi sigur că vom avea un campion în premieră și cel mai probabil și un nou câștigător de Grand Slam. În afara lui Nole, Andy Murray este singurul jucător rămas în competiție care a mai ajuns în ultimul act, scoțianul având 5 finale pierdute la Openul Vesel. El are 3 titluri de Grand Slam în palmares, dar e greu de crezut că poate merge până la capăt.
Optimile de pe partea superioară
Citește și:

Australian Open 2023 | Vom acvea finaliști în premieră, atât la masculin, cât și feminin

Și în competiția feminină există aceeași certitudine, asta după ce Danielle Collins, finalistă anul trecut, a pierdut în 3 seturi cu Elena Rybakina. Singura campioană de la Australian Open rămasă în concurs este Viktoria Azarenka, care s-a impus în 2012 și 2013. Pe jumătatea superioară avem multe campioane de Grand Slam, dar niciuna nu a ajuns în ultimul act la Melbourne.
De pe a 2-a jumătate va ajunge sigur în finală o sportivă care nu a mai fost niciodată acolo la Melbourne. Pliskova (US Open și Wimbledon) și Vondrousova (Roland Garros ) sunt singurele care au mai jucat finale de Grand Slam, dar nu la Australian Open. Cehoaicele au pierdut partidele respective.
Optimile de pe partea superioară
Australian Open se vede în perioada 16 - 29 ianuarie 2023 în direct pe canalele Eurosport, dar și pe aplicația Eurosport (Android și iOS). În plus, în aplicația Eurosport aveți acces la cele mai noi articole, știri și analize ale celor mai importante evenimente.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo