Eliminată în turul 2 la Australian Open, fosta finalistă de la Melbourne și-a anunțat retragerea din tenis

Danielle Collins a fost eliminată în această dimineață de la Australian Open, în turul 2, după ce a pierdut în fața liderului mondial, Iga Swiatek. Sportiva din SUA a anunțat după meci că acesta va fi ultimul ei sezon în circuitul WTA.

Iga Swiatek v Danielle Collins - Australian Open highlights

Sursa video: Eurosport

Danielle Collins și-a încheiat în turul 2 parcursul la această ediție a turneului de la Australian Open. Americanca a fost eliminată în această dimineață de la Melbourne de Iga Swiatek, în trei seturi, scor 6-4, 3-6, 6-4, după un meci de aproape 3 ore.
picture

Casa Pariurilor - Australian Open 2024

Credit imagine: Eurosport

Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
La conferința de presă de la finalul partidei, Collins a fost întrebată despre cât de mult o afectează o astfel de înfrângere. Sportiva a dezvăluit că nu mai resimte eșecurile la fel de dur ca înainte pentru că se află pe final de carieră.
Jurnaliștii au vrut să afle ce vrea să spună, iar americanca de 30 de ani a explicat faptul că acesta va fi ultimul ei sezon în circuit, intenționând ca apoi să-și încheie cariera pentru a se concentra pe alte aspecte ale vieții sale.
Citește și:

Danielle Collins și-a anunțat retragerea din tenis în acest sezon

"În acest moment, sunt cam la sfârșitul carierei mele și nu mă ustură la fel de mult, să fiu sinceră. Simt că am ajuns în punctul în care, evident, contează și știi, cariera mea înseamnă foarte mult pentru mine, dar la sfârșitul zilei, știi, ori câștigi, ori pierzi, și asta e tot ce este.
Acesta va fi ultimul meu sezon, de fapt, concurând. Nu știu exact când se va termina, dar acesta va fi ultimul meu sezon și aștept cu nerăbdare lucrul ăsta.
Simt că am avut o carieră destul de bună. Cu siguranță, au existat suișuri și coborâșuri. Cred că, cu toate călătoriile și unele dintre lucrurile din afara terenului, programările și toate cele, acesta este un sport foarte greu.
Am și alte lucruri pe care mi-ar plăcea să le realizez în viața mea în afara tenisului și aș dori să pot, să am timp să pot face asta. Evident, a avea copii este o mare prioritate pentru mine, așa că...", a declarat Danielle Collins.
Cel mai bun rezultat al sportivei din Statele Unite ale Americii la Australian Open este finala disputată în 2022. Atunci, Collins s-a calificat în ultimul act al competiției după ce a învins-o chiar pe Iga Swiatek, în două seturi, scor 6-4, 6-1. În finală, americanca a fost învinsă de Ashleigh Barty, scor 6-3, 7-6 (2).
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo