Pierdere grea pentru Carlos Alcaraz înainte de Australian Open

Carlos Alcaraz a decis să nu joace niciun meci oficial până la Australian Open. Spaniolul va ajunge la Melbourne abia sâmbătă și va avea doar două meciuri demonstrative. Doar primul adversar a fost dezvăluit de către jurnaliștii de la Marca. Alcaraz vine în Australia fără cel mai important om din staff.

Carlos Alcaraz

Credit imagine: Getty Images

Carlos Alcaraz va începe al 5-lea sezon ca profesionist în 2024. Numărul doi mondial și dublu câștigător de Grand Slam își va face debutul direct la Australian Open, care are loc în perioada 14-28 ianuarie.
Spaniolul este unul dintre puținii jucători din top 50 care nu vor evolua în niciun turneu înainte de primul Grand Slam al sezonului. Alcaraz s-a antrenat la Academia de Tenis Ferrero din Villena.
Alcaraz va călători sâmbătă, 6 ianuarie, la Melbourne, unde va juca două meciuri demonstrative în Australia, cu scopul de a intra în ritm și de a se obișnui cu temperatura. Spaniolului i se vor alătura Samuel Lopez, care îl înlocuiește pe Juan Carlos Ferrero, bolnav, și fizioterapeutul său Juanjo Moreno.
Aceste meciuri se vor juca pe 10 și 12 ianuarie și, după cum a indicat Marca, unul dintre ele va fi împotriva lui Álex de Minaur, iar celălalt nu a fost încă stabilit.
Citește și:

Carlos Alcaraz, rezultate foarte slabe la Australian Open

Carlos Alcaraz a absentat din cuaza unei accidentări ăn 2023 de la primul turneu de Grand Slam al anului. Spaniolul s-a chinuit până acum la Melbourne, unde nu a trecut niciodată de turul 3. Câștigătorul de la Wimbledon (2023) și US Open (2022) a pierdut în fața italianului Berrettini la ultima sa participare la Australian Open și a rămas cu doar 3 meciuri câștigate pe hardul australian în două participări. În 2021, Alcaraz a fost eliminat în turul 2 de către suedezul Ymer.
În acest an, Alcaraz este favorit 2 la Australian Open.
picture

Australian Open 2024 se vede în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport (14-28 ianuarie)

Sursa video: Eurosport

Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo