Eurosport
Surpriza zilei la Australian Open: A fost condusă cu 6-0, 4-1, dar a revenit și s-a calificat în turul 2
De
Publicat 16/01/2024 la 09:06 GMT+2
Yafan Wang este surpriza zilei la Australian Open. Chinezoaica a fost condusă cu 6-0, 4-2 de Sorana Cîrstea, dar a reușit să revină senzațional și să se califice pentru a doua oară în carieră în turul 2 la Melbourne.
Așa a pierdut Sorana Cîrstea duelul cu Yafan Wang în primul tur la Australian Open
Sursa video: Eurosport
Yafan Wang (locul 94 WTA) s-a calificat în această dimineață în turul 2 la Australian Open, după ce a trecut în trei seturi, scor 0-6, 7-5, 6-2, de Sorana Cîrstea, după aproape două ore de joc.
/origin-imgresizer.eurosport.com/2024/01/12/3859835-78429628-2560-1440.png)
Casa Pariurilor - Australian Open 2024
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Românca a început foarte bine meciul, în primul set reușind să profite de toate erorile adversarei, pe care le-a fructificat, adjudecându-și game după game. Cîrstea a câștigat primul set după doar 22 de minute de joc, cedând doar 9 puncte.
Sorana și-a continuat jocul bun și în prima parte a setului 2, când a ajuns la 9 game-uri consecutive, conducând cu 0-3. Românca a fost aproape de un meci mare, fără game pierdut, dar speranțele s-au risipit rapid.
Citește și:
Yafan Wang, surpriza zilei la Australian Open 2024
Wang a reușit primele game-uri pe propriul serviciu, iar după câteva minute a făcut și primul său break din meci, la scorul de 4-3. Chinezoaica a reușit chiar să egaleze, scor 4-4, legând 3 game-uri consecutive. Sorana a preluat conducerea, scor 4-5, dar nu a putut să mai facă și break-ul și să închidă jocul, iar Wang a trimis setul în prelungiri.
Sportiva de pe locul 94 WTA a câștigat pe serviciul româncei și a servit pentru set, câștigând cu 7-5, astfel că meciul a ajuns în decisiv, unde Wang a pierdut doar două seturi.
Chinezoaica a încheiat partida cu 5 game-uri câștigate la rând, reușind o revenire senzațională, care i-a adus cea de-a doua calificare din carieră în turul 2 la Australian Open.
Pentru Yafan Wang urmează, la Melbourne, duelul cu învingătoarea din meciul Emma Răducanu - Shelby Rogers.
Primul turneu de Grand Slam al anului, Australian Open, care se desfășoară în perioada 14-28 ianuarie 2024, poate fi urmărit în direct pe Eurosport și pe aplicația Eurosport.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo