Acuze incredibile la Australian Open: "Se îmbată aici în fiecare seară, apoi strică meciurile"
Publicat 23/01/2025 la 01:08 GMT+2
Corentin Moutet a făcut cel mai bun Australian Open din carieră, ajungând în premieră în turul al 3-lea, dar un exces de furie în partida cu Mitchell Krueger din runda a doua i-a adus o amendă de 15.000 de dolari australieni. Presa din Franța a prezentat acuzele incredibile făcute de jucător la adresa arbitrilor, care a dus la sancționarea sa financiară.
Australian Open: Moutet vs. Tien - Highlights
Sursa video: Eurosport
Ca de fiecare dată la turneele de Grand Slam, la Australian Open 2025 au existat jucători care și-au pierdut cumpătul pe teren, iar gesturile de furie i-au costat bani. Până acum, recordul îi aparține lui Daniil Medvedev, care a fost amendat cu 76.000 de dolari australieni pentru comportamentul din primul tur, iar Corentin Moutet este un alt jucător care a fost sancționat financiar.

Casa Pariurilor Australian Open
Credit imagine: Eurosport
Acest articol vă este oferit de Casa Pariurilor.
Francezul aflat pe locul 69 în lume a ajuns pentru prima dată în carieră în turul 3 la "Openul Vesel", după ce a trecut în turul secund de americanul Mitchell Krueger în 4 seturi. Moutet a fost învins apoi de Learner Tien și ulterior a aflat că o parte din premiu îi va fi oprit de către organizatori. Mai exact, jucătorul din Hexagon a fost amendat cu 15.000 de dolari australieni pentru un exces de furie la adresa arbitrului de scaun în timpul duelului cu Krueger.
În setul secund, la scorul de 2-2, Moutet a fost scos din sărite când arbitrul i-a dat un punct americanului, considerând că mingea a căzut de dopă ori în terenul francezului. Acesta nu a fost de acord cu decizia și a protestat vehement, certându-se câteva minute cu arbitrul, care a rămas ferm pe poziție.
Corentin Moutet, acuze dure la adresa arbitrilor de la Australian Open
În cele din urmă jocul s-a reluat, iar la următoarea pauză de scaun apropiații lui Moutet au încercat să-l ajute să depășească momentul tensionat și să se concentreze doar pe meci. Francezul nu a putut fi calmat și a lansat câteva acuze dure la adresa arbitrilor care oficiază la Australian Open. Se pare că acea discuție, purtată în limba engleză cu oamenii din loja sa, i-au adus lui Moutet amenda de 15.000 de dolari.
"Cum pot să-i dea un singur euro unor tipi ca ăsta? Cum? De ce irosesc euro așa? Sau dolari australieni, nu contează. Serios! În fiecare noapte, toți arbitrii se îmbată aici și a doua zi strică meciurile. Cum este posibil, omule? Eu lupt, muncesc în fiecare zi. Mă lupt să fiu aici. Și ei strică jocul așa. Și tot eu ar trebui să stau calm? Cum este posibil acest lucru?", le-a spus Moutet colaboratorilor săi, conform welovetennis.fr.
Chiar dacă amenda pe care a primit-o nu e una neglijabilă, Corentin Moutet s-a ales cu o sumă importantă după cea mai bună performanță a carierei la Melbourne. Pentru calificarea în turul 3, el a fost recompensat cu 290.000 de dolari australieni, rămânând cu 275.000, din care se vor scădea și taxele aferente. Parcursul de la Australian Open i-a adus lui Moutet și o urcare de 4 locuri în clasamentul ATP, până pe poziția a 65-a. Francezul este încă departe de cel mai înalt loc ocupat în carieră (51 - noiembrie 2022).
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Subiecte asemănătoare
Promo
Promo