Anca Todoni, premiu uriaș pentru ea, prin calificarea pe tabloul principal de la Australian Open

Anca Todoni a prins o formă excelentă în acest start de sezon, pe care a fructificat-o prin calificarea în premieră pe tabloul principal de la Australian Open. La fel ca Simona Halep, Anca a bifat prima dată această performanță la vârsta dee 20 de ani. Grație parcursului de până acum, timișoreanca și-a asigurat un premiu echivalent cu aproape o treime din ce a câștigat în carieră.

Așa s-a calificat Anca Todoni pentru prima dată în carieră pe tabloul principal la Australian Open

Sursa video: Eurosport

Anca Todoni este cea mai promițătoare tânără jucătoare din România, iar sportiva de doar 20 de ani bate la porțile topului 100 WTA. După ce a terminat anul 2024 cu rezultate bune la turnee de mai mică anvergură, cucerind inclusiv titlul la turneul WTA 125 de la Santa Cruz, timișoreanca a prins o formă excelentă în startul actualei stagiuni.
Anca a participat săptămâna trecută la turneul WTA 500 de la Brisbane, unde a început din calificări și a ajuns până în turul secund, pierzând la mult mai experimentata Linda Noskova. Todoni a plecat apoi la Melbourne, unde a luat startul în calificările de la Australian Open, iar prestațiile sale au fost foarte bune.
Românca le-a învins în primele două tururi pe Victoria Jimenez Kasintseva (2-1 la seturi) și Leyre Romero Gormaz (2-0 la seturi), pentru ca azi-noapte să treacă fără probleme de Varvara Lepchenko (6-3, 6-2), obținând astfel calificarea în premieră pe tabloul principal de la Australian Open.

Anca Todoni a obținut al doilea cel mai mare premiu din carieră prin calificarea pe tabloul principal de la Australian Open

Grație rezultatului fantastic de la Melbourne, Todoni a urcat până pe locul 111 în clasamentul WTA LIVE, dar și-a asigurat deja un premiu consistent. Chiar dacă va pierde în primul tur la primul Grand Slam al anului, Anca va pleca acasă cu un cec în valoare de 81.000 de $. În toată cariera sa, românca a câștigat 264.486 $, deci la Antipozi a obținut aproape o treime din ce adunase până acum în toată cariera.
Cel mai mare premiu în bani din cariera Ancăi a fost obținut la Wimbledon 2024, primul Grand Slam la care a ajuns pe tabloul principal. Ea a început din calificări și la All England Club și a ajuns până în turul secund, unde a fost învinsă de Coco Gauff. Pentru parcursul său de la Londra, Todoni a încasat 93.000 de $.
Foarte interesant este că Anca Todoni a reușit să ajungă în premieră pe tabloul principal de la Australian Open la vârsta de 20 de ani, exact așa cum făcea și Simona Halep în 2011. Cea mai bună tenismenă din istoria României ajungea atunci până în turul 3, unde ceda în fața polonezei Agnieska Radwanska, 14 WTA la acea vreme. Trebuie notat că Todoni s-a calificat în competiția propriu-zisă de la Melbourne la prima apariție în calificări, pe când Halep a eșuat la prima sa tentativă, ea fiind eliminată în prima rundă de calificare în 2010.
Anca Todoni are așadar toate atuurile să obțină performanțe notabile în viitor, pentru că vârsta și mai ales fizicul o ajută foarte mult. Românca are o mare marjă de progres și poate deveni o jucătoare extrem de solidă la serviciu. Stilul său de joc ofensiv, bazat pe forța loviturilor, este des întâlnit la jucătoarele de top, iar când va începe să greșească mai puțin va avea opțiuni multiple de a performa la cel mai înalt nivel. În meciul cu Lepchenko din ultimul tur al calificărilor, Anca a reușit 22 de lovituri direct câștiătoare și a servit 5 ași, dar a comis și 18 erori neforțate. Românca a câștigat 82% dintre punctele jucate cu primul serviciu, ceea ce spune multe despre capacitatea sa la acest capitol.
Australian Open, primul turneu de Grand Slam al anului, se vede în direct pe Eurosport și în aplicația Max în perioada 12 – 26 ianuarie 2025.
Alătură-te celor Mai mult de 3 milioane de utilizatori în app
Fii la curent cu cele mai noi știri, rezultate și sporturi în direct
Descarcă
Distribuie acest articol
Promo
Promo